Formată la Dinamo și ulterior transferată la alte cluburi din țară, Mihaela Pamfil (28 de ani) se întoarce în Ștefan cel Mare pentru sezonul viitor din Divizia A1 – feminin.
”VOLEI FEMININ. Mihaela Pamfil revine la Dinamo!
Echipa feminină de volei își întărește lotul, pe postul de libero, prin revenirea Mihaelei Pamfil, jucătoare care a purtat deja tricoul alb-roșu timp de două sezoane, având primele experiențe în volei chiar în cadrul clubului nostru, la nivel de junioare.
După ce a evoluat pentru CSM Târgoviște, U Cluj și FC Argeș, Mihaela se întoarce la Dinamo având un parcurs remarcabil, cu un palmares ce include un titlu național și mai multe medalii de argint și bronz în Divizia A1 și Cupa României.
Bine ai revenit, Mihaela! Dinamo e din nou acasă!”, a anunțat clubul.
Dinamo, transferuri impresionante în această vară
Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat în această vară transferuri importante pentru echipa de volei feminin, care a obținut locul 3 în ultima ediție de campionat.
Extrema Oleksandra Milenko (25 de ani), jucătoare de bază în naționala Ucrainei, cu care a câștigat Golden League în 2023, coordonatorul de joc Alice Turco (24 de ani) de la Cuneo Granda Volley din Serie A1, și internaționala bulgară Radostina Marinova sunt printre achizițiile din străinătate.
De asemenea, în această vară s-au alăturat echipei din Ștefan cel Mare Andra Cojocaru (libero, 23 de ani), membră a echipei naționale de volei feminin, care a avut și o experiență la Volei Alba Blaj, cu care a câștigat titlul de campioană și a jucat o finală de CEV Cup, și Andra Badiu-Savu (21 de ani, de la Rapid), voleibalistă din naționala României.
În plus, Ramona Rus și-a prelungit contractul cu Dinamo, în timp ce clubul s-a despărțit de Bianca Grama, Reka Szedmak și Taissa Silva.