Mihai Stoica s-a ridicat în timpul emisiunii: „Așteaptă! Am omis ceva”

Home » Mihai Stoica s-a ridicat în timpul emisiunii: „Așteaptă! Am omis ceva”

Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a fost prezent în studioul Prima Sport alături de mijlocașii Darius Olaru (27 de ani) și Mihai Lixandru (23). Oficialul s-a ridicat de pe scaun chiar în primele momente ale emisiunii.

A fost o emisiune dedicată campioanei României. Mihai Stoica, Darius Olaru și Mihai Lixandru au discutat despre momentele prin care FCSB a trecut pe parcursul sezonului.

GALERIE FOTO. Mihai Stoica s-a ridicat de pe scaun pentru a agăța două fulare de trofeu

Trofeul de campioană a fost adus în studio, iar Mihai Stoica s-a ridicat pentru a-l împodobi cu două fulare.

„Stai că am uitat ceva, nu ai cum să îl ții așa. Ăsta, cu campionii. Să se vadă și anul, să nu se creadă că este de anul trecut.

Și… frații noștri de la Peluza Nord. Atât timp cât nu au fost ei, nu a fost bine. De fapt, nu am fost nici noi fără ei”, a spus Mihai Stoica.

„Cred că a fost un parcurs foarte dificil în acest sezon. Am reușit să dăm totul la fiecare meci. A fost un drum lung în Europa. Nici nu ne așteptam să fie atât de lung, iar la final, am crezut în noi, ne-am autodepășit în anumite momente și, cred eu, am meritat unele rezultate bune. La început, ne-a fost greu în campionat, dar după ce ne-am calificat în Europa, ne-am concentrat mai bine pe campionat. Am gestionat totul foarte bine.”
– Darius Olaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Valabil doar pentru conturi noi, verificare obligatorie, fără rulaj, doar pariuri multiple LIVE, cotă minimă 1.3 per eveniment.

Valabil pentru conturi noi, codurile bonus trebuie introduse la depunere, rotirile și bonusul expiră după 7 zile, suma maximă convertibilă 10.000 Lei.

Bonusul este valabil doar pentru pariuri LIVE multiple, cu cote între 2.5 și 20. Free Bet-ul expiră în 7 zile și nu permite Cash Out.
Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.