Jucătoarele antrenate de Cerasella Șerban și Traian Cionca au reușit să finalizeze turneul semifinal, seria F, fără nicio înfrângere, obținând patru victorii din tot atâtea meciuri.
CSS Bega Timișoara a cedat un singur set în cele patru partide desfășurate pe teren propriu, în Sala Mircea Albu, în fața echipei Colegiului Național Nicolae Titulescu din Craiova.
În celelalte meciuri, gazdele au învins categoric, câștigând în minimum de seturi împotriva echipelor CS Victoria Nădlac, ACS Viitorul Florești și CSS Blaj.
Este a doua oară consecutiv când echipa de mini-volei, categoria sub 13 ani, se califică la turneul final. În sezonul anterior, echipa formată din jucătoare născute în anii 2011-2012 a obținut locul șase în clasamentul național.
Turneul final pentru categoria U13 se va desfășura între 4 și 8 iunie, iar locul exact va fi anunțat ulterior de Federația Română de Volei.
În cadrul turneului, echipa timișoreană a fost formată din jucătoarele: Alexandra Polgar, Bianca Trancă, Ioana Butu, Ilinca Goleț, Mara Popa, Sophia Tayti, Alessia Popescu, Lorena Franț, Alexandra Popa, Antonia Ivan, Elisa Crișan și Iulia Trancă.
După terminarea turneului, Bianca Trancă a fost convocată să participe la lotul național U16 feminin, care se va pregăti până pe 24 aprilie la Târgu Mureș. Aceasta a fost selectată pentru a participa la un stagiu de pregătire în vederea turului 2 de calificare pentru Turneul Final al Campionatului European, care va avea loc în Slovenia, la Maribor, între 24 și 28 aprilie.
Rezultate complete:
CSS Blaj – ACS Florești 3-1 (23-25, 25-14, 25-17, 25-22)
CSS Bega – CS Victoria Nădlac 3-0 (25-19, 25-22, 25-22)
CS Victoria Nădlac – CNNT Craiova 3-1 (25-10, 25-9, 22-25, 25-15)
CSS Bega – CSS Blaj 3-0 (25-6, 25-17, 25-12)
CSS Blaj – CNNT Craiova 3-2 (25-15, 25-18, 12-25, 24-26, 15-13)
CSS Bega – ACS Viitorul Florești 3-0 (25-7, 25-4, 25-17)
CNNT Craiova – ACS Viitorul Florești 3-1 (25-23, 16-25, 25-10, 25-17)
CS Victoria Nădlac – CSS Blaj 3-1 (25-13, 25-10, 20-25, 25-13)
CS Victoria Nădlac – ACS Viitorul Florești 3-1 (25-10, 18-25, 25-12, 25-2)
CSS Bega – CNNT Craiova 3-1 (25-11, 25-10, 17-25, 25-11)
Clasament Turneu Semifinal, Seria F
1. CSS Bega Timișoara 12p
2. CS Victoria Nădlac 9p
3. CSS Blaj 5p
4. CNNT Craiova 4p
5. ACS Viitorul Florești 0p