„Ne îndreptăm spre FCSB pentru victorie”

Home » „Ne îndreptăm spre FCSB pentru victorie”

Intervențiile sale au făcut ca Universitatea Craiova să nu înscrie pentru prima dată într-un meci din acest sezon.

De altfel, a fost desemnat jucătorul partidei în 5 din cele 7 meciuri în care a evoluat. Ar fi putut să aibă maximum, dar o accidentare l-a ținut puțin departe de teren.

Cosmin Dur-Bozoancă, declarații după Oțelul – Craiova 1-0: „O luăm pas cu pas”

Portarul subliniază că echipa sa nu a reușit să lege niciodată două victorii consecutive în acest sezon, dar acum este momentul prielnic. Oțelul va juca în etapa următoare pe terenul campioanei FCSB, care se confruntă cu dificultăți.

„Am meritat această victorie și ne bucurăm pentru ea. Nu cred că a fost ceva deosebit. M-am pregătit pentru fiecare meci la fel ca până acum. Am analizat adversarul și am încercat să profităm de punctele unde erau mai slabi.

Mă bucur că am reușit să păstrez poarta intactă și să nu primim gol. Este o victorie frumoasă, sunt fericit că toată lumea pleacă mulțumită de la stadion.”

„Au fost multe șuturi, multe centrări, iar eu degajam mingea, dar imediat se întorcea. Asta e necesar în momentele în care joci cu o echipă de calitate. Am încercat să ne menținem avantajul și am reușit.”

Din păcate, acea accidentare a venit într-un moment foarte bun pentru mine, dar sunt bucuros că am reușit să revin repede.

Am evitat intervenția chirurgicală, iar diagnosticul inițial a fost destul de îngrijorător. Sunt fericit că am scăpat și am putut să revin alături de colegi pentru a contribui.

O luăm pas cu pas și trebuie să legăm aceste rezultate pozitive. Până acum, nu am reușit să obținem două victorii la rând. Sper ca în meciul următor să reușim să obținem o nouă victorie, chiar dacă jucăm la FCSB.

Vom merge la București și vom încerca să ne adjudecăm cele trei puncte”, a declarat Bozoancă.

VIDEO. Golul lui Lameira care a decis Oțelul Galați – Universitatea Craiova

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Oțelul Galați – Universitatea Craiova

Oțelul - Universitatea Craiova

Clasamentul la zi din Superliga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.
Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Bonusul include 100 rotiri gratuite fără depunere, până la 3000 LEI la primele 3 depuneri, retrageri instant până la 2000 LEI.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.