Negocierile pentru Florin Tănase au început! O echipă din La Liga, impresionată.

Home » Negocierile pentru Florin Tănase au început! O echipă din La Liga, impresionată.

Espanyol își manifestă interesul pentru mijlocașul ofensiv, iar discuțiile sunt în curs de desfășurare. Un aspect care complică negocierile este salariul jucătorului, care încasează 30.000 de euro pe lună la FCSB, plus bonusuri care ajung la circa 800.000 de euro pe sezon.

Negocieri în curs pentru Florin Tănase

Sursele din Spania îl cataloghează pe Tănase ca „un fotbalist extrem de versatil”, capabil să joace în toate compartimentele ofensive.

În actualul sezon, el a reușit să marcheze cinci goluri și să ofere cinci pase decisive în 34 de apariții. Evoluțiile sale din Europa League au atras atenția mai multor cluburi internaționale, iar Espanyol pare să fie hotărâtă să-l aducă în La Liga.

”Este un fotbalist foarte versatil, putând juca pe orice poziție în atac. De obicei, își desfășoară activitatea ca mijlocaș, dar apare frecvent și pe flanc sau ca vârf. Fără îndoială, se află într-un moment excelent al carierei, fiind titular incontestabil la FCSB.

Până acum, el a jucat un total de 34 de meciuri în toate competițiile, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere cinci pase decisive. De asemenea, nu doar că și-a demonstrat valoroasa aport în campionatul național, dar a avut și prestații remarcabile în Europa League, cu un gol și trei pase decisive”, se menționează într-o publicație sportivă.

Cota sa de piață este evaluată la 2,2 milioane de euro, conform surselor de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonusul trebuie activat după depunere și utilizat în maximum 1 zi. Se aplică un rulaj de 40x pe suma depusă + bonus.

Bonusul necesită rulaj de 6x și este valabil 7 zile. Se aplică doar la Sport și Pariuri Live, cu cote minime de 1.60/2.50.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 40x depunere + bonus. Retragere max. 5x bonus. Rotirile gratuite fără rulaj, max. retragere 500 RON.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.