Deși Mihai Stoica insistă pentru aducerea tânărului Mario Tudose de la FC Argeș, conducerea FCSB este hotărâtă să opteze pentru un apărător deja consacrat în Superliga.
Neluțu Varga a transmis un mesaj clar echipei roș-albastre: transferul lui Bolgado poate fi realizat doar în schimbul unei sume cuprinse între 800.000 și 900.000 de euro.
CFR a găsit deja un înlocuitor pentru Bolgado
Între timp, CFR Cluj pare să fie pregătită pentru despărțirea de jucătorul brazilian. Clubul din Ardeal este în negocieri avansate cu Kurt Zouma (30 de ani) și l-a adus deja la Cluj pe senegalezul Pape Abou Cisse (29 de ani), acoperind astfel un eventual gol în apărare.
Leo Bolgado, evaluat la 1,8 milioane de euro, a fost transferat în Gruia în vara anului trecut pentru 600.000 de euro de la Leixoes și a contabilizat 52 de meciuri pentru clujeni.