Emeric Ienei a decedat la vârsta de 88 de ani, din cauza unei comoții cerebrale, la locuința sa din Oradea. La împlinirea vârstei de 80 de ani, o revistă sportivă a publicat un supliment special, iar foști jucători au împărtășit amintiri elogioase despre anii petrecuți sub îndrumarea lui nea Imi, atât la Steaua, cât și la echipa națională a României.
Florea Voinea: „Un fotbalist viclean pe teren, dar un adevărat gentleman”
„Pe Emeric l-am cunoscut ca jucător când am ajuns, în 1961, la CCA. M-a protejat, a avut grijă de mine, așa cum făcea cu toți fotbaliștii din echipă. A fost un coleg fantastic, care a devenit un om deosebit. Pe teren, era viclean, pasa excellenta, știa să creeze momente de calm în timpul meciurilor. Am învățat mult de la el, atât pe plan sportiv, cât și în ceea ce privește disciplina. A fost un gentleman adevărat care a format zeci de generații de fotbaliști ca antrenor principal. E un om fabulos, care a adus României cel mai important trofeu din istoria fotbalului.„
Emerich Ienei, la ultima apariție publică, meciul de Cupă dintre FC Bihor și FCSB, în toamna lui 2023
Liță Dumitru: „I-am mulțumit lui Dumnezeu că am lucrat cu nea Imi”
„Un om prietenos, crea mereu o atmosferă plăcută, era foarte apropiat de jucători. Era antrenorul care se dedica cel mai mult la antrenamentele individuale, un perfecționist care muncea non-stop pentru rezultate. Am câștigat 5 trofee cu el, iar nea Ienei a fost o figură esențială în cariera mea. Când a venit la Steaua, m-am simțit ușurat că am scăpat de un alt antrenor pe care nu-l suportam. Totul s-a schimbat, iar mobilizarea a fost alta.„
Marcel Răducanu: „Nu văd să existe vreun antrenor care să-i semene”
„Putem să discutăm ore întregi despre omul care m-a ajutat cel mai mult în carieră, care m-a susținut mereu. Fără el, nu aș fi ajuns unde sunt. Mulțumesc, nea Ienei! Altcineva nu mă suporta, dar el mi-a dat libertatea de a juca așa cum îmi place. Un caracter extraordinar, care a știut să dezvăluie potențialul jucătorilor și să aprecieze oamenii din jurul său. În România de azi, nu există antrenor care să-i semene, iar ca om e greu de egalat. Acum totul e plin de certuri, dar el nu a fost niciodată așa. A fost un monument!”
Miodrag Belodedici: „Ienei a fost Ferguson de România. Mi-a fost ca un tată!”
„L-am întâlnit pentru prima dată în '83, când am devenit profesionist la Steaua, dar am petrecut mai mult timp cu el decât cu tatăl meu. De la 17 ani până la 37, am stat aproape de el. Am învățat multe și am descoperit un om fantastic. Ne-a oferit cele mai bune sfaturi și ne-a ghidat în viață. Cu tristețe, realizez că abia acum ne dăm seama de valoarea lui. Pentru mine, Emeric Ienei a fost Ferguson de România. A avut un impact uriaș asupra formării mele ca fotbalist și ca om. Îi mulțumesc pentru tot!”
Victor Pițurcă: „Nimeni, niciodată, nu va mai reuși ce a făcut Ienei”
„Astăzi găsești cu greu un om ca el. A fost cel care ne-a dat liniștea necesară pentru a juca la cel mai înalt nivel. Este cel mai mare antrenor român din toate timpurile; să câștigi Cupa Campionilor cu o echipă formată exclusiv din români e ceva unic. Tot ceea ce am realizat în Europa după plecarea lui se datorează lui, pentru că el a creat acel grup fantastic. Regret că nu am putut colabora mai mult cu el la Steaua.”
Emeric Ienei
Tudorel Stoica: „Era ca un SMURD pentru Steaua! Reușea mereu să facă performanță”
„Fără îndoială, Ienei a fost cel mai mare antrenor cu care am lucrat vreodată. A obținut cea mai mare performanță din fotbalul românesc, cu o echipă formată doar din jucători români. Niciodată nu se va mai întâmpla acest lucru. A fost omul de la care am învățat mult, care știa să ne comunice ce avem de făcut. Era ca un SMURD pentru Steaua, venind mereu la nevoie, și reușind să facă performanță. Din punctul meu de vedere, era un antrenor diferit, știa să ne înțeleagă, să ne ajute să ne îmbunătățim. Dânsul ne obliga să răsplătim încrederea pe care ne-o oferea.”
Gabi Balint și Emeric Ienei
Gabi Balint: „Omul ăsta mi-a marcat cariera! Îi sunt recunoscător pentru tot”
„Ienei mi-a fost alături în cele mai importante momente ale carierei mele. Am marcat din penalty în finala Cupei Campionilor Europeni și am realizat o dublă în meciul de calificare pentru Mondialul din '90. Apoi, ca antrenor secund, am ieșit din grupe la Europeanul din 2000, un eveniment istoric pentru noi. El a avut grijă de noi mereu. Îi sunt recunoscător pentru tot!”
