Tiago Goncalves a deschis scorul în minutul 16 al meciului. În a doua repriză, Borisav Burmaz a restabilit egalitatea în minutul 85, iar Sergiu Buș a adus victoria echipei din Sibiu cu un gol marcat în minutul 90+4.
Noapte lungă pentru rapidiști după eliminarea din cupă: ”Nimeni nu a dormit mai mult de două ore!” + ”E al șaselea
După eliminarea din cupă, rapidiștii au avut o noapte lungă. Victor Angelescu a declarat că nimeni de la Rapid nu a reușit să se odihnească corespunzător după partida de la Sibiu.
În plus, acționarul minoritar din Giulești a menționat că aceasta a fost a șasea oară când echipa lui Marius Șumudică a primit gol în minutele suplimentare.
”Este al șaselea meci în care se întâmplă așa ceva, să primim gol în prelungiri. Nimeni nu se simte bine, niciun rapidist nu a dormit mai mult de două ore.
Era un pas important să ajungem în finala Cupei României și să ne calificăm în Europa. Acum, cu Hermannstadt, este deja a doua oară când primim gol în minutul 94.
De aceea îmi place fotbalul, și continuăm să luptăm. Dacă avem șanse, nu putem părăsi terenul în minutul 87. Avem șanse mari pentru un loc în cupele europene, cea mai bună clasare de când am revenit.” a spus Victor Angelescu.