Inter Milano a avut o prestație excelentă, cu goluri marcate de Alessandro Bastoni (minutul 18), Marcus Thuram (minutele 36 și 62), Lautaro Martinez (minutul 52) și Ange-Yoan Bonny (minutul 72).
Cristi Chivu, nota 7,5 după debutul său la Inter
Cristi Chivu (44 de ani) a înregistrat un debut senzațional în Serie A cu noua sa echipă. Inter Milano a obținut o victorie convingătoare, iar antrenorul român a primit imediat aprecieri din partea presei din Italia.
Publicația Fcinternews.it i-a oferit antrenorului român nota 7,5, subliniind că meciul cu Torino este unul ”simbolic” pentru începutul carierei sale la Inter.
„‘Nu poți schimba începutul, dar poți schimba sfârșitul', a declarat Chivu, îndepărtând amărăciunea unui sezon fără trofee. A fost nevoie de un început: această victorie categorică, 5-0, poate să nu rezolve toate îndoielile, dar este un pas important”, au scris jurnaliștii italieni.
Meciul dintre Inter și Torino reprezintă cea mai acentuata victorie de debut din acest sezon în Serie A, astfel că echipa lui Cristi Chivu a preluat prima poziție în clasament datorită golaverajului superior.
În etapa următoare, Inter Milano va juca din nou acasă, întâlnind formația Udinese, echipă la care activează alt român, Răzvan Sava.