Nota obținută de Cristi Chivu după Inter – Udinese 1-2: „Primul ‘KO’”

Home » Nota obținută de Cristi Chivu după Inter – Udinese 1-2: „Primul ‘KO’”

După debutul sezonului cu o victorie clară, 5-0 împotriva celor de la Torino pe teren propriu, Inter Milano a suferit o înfrângere pe stadionul „Meazza”, de data aceasta în fața echipei Udinese, în care Răzvan Sava a fost titular.

Inter a deschis scorul în minutul 17. Marcus Thuram a trecut mingea printre fundașii adverse, iar Denzel Dumfries, nesupravegheat de apărarea oponentă, a înscris dintr-o poziție favorabilă. Gazdele nu au reușit să-și păstreze avantajul până la pauză, Keinan Davis restabilind egalitatea din penalty, iar Arthur Atta a reușit să întoarcă rezultatul în minutul 40.

Cristi Chivu, nota 5 după Inter – Udinese. Răzvan Sava, nota 6

Jurnaliștii de la Eurosport l-au evaluat pe antrenorul român cu 5, după prima înfrângere din sezonul Serie A.

”Prima înfrângere a sezonului, acasă, în fața unui adversar considerat mai slab. Inter încearcă să folosească atacanții disponibili, dar nu este suficient. E nevoie de mai multă putere în mijlocul terenului, pe care nu a găsit-o de această dată la Sucic și Calhanoglou”, au menționat reporterii.

Titular în meciul cu Udinese, Răzvan Sava a primit nota 6 de la aceeași publicație. Portarul român ”nu a avut ce să facă” la golul marcat de Inter, conform jurnaliștilor.

”Nu a putut interveni la golul lui Dumfries, dar a reușit să respingă un șut din partea lui Bisseck chiar și atunci când jocul era oprit”, este concluzia jurnaliștilor.

Inter Milano rămâne cu cele trei puncte obținute în urma primei etape, iar Udinese ajunge la patru puncte, datorită egalului cu Verona, scor 1-1, în etapa anterioară.

În următoarea etapă, după pauza pentru meciurile echipelor naționale, Inter, condusă de Cristi Chivu, se va deplasa pe terenul rivalelor de la Juventus, iar Udinese va juca în deplasare, la Pisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Bonus: 100 Rotiri Gratuite la jocul Shining Crown, fără depunere, pentru jucătorii noi care își verifică contul.

Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.