

Novak Djokovic (38 de ani, locul 6 WTA) a fost eliminat în semifinale la Roland Garros de numărul 1 mondial Jannik Sinner (23 de ani), cu scorul de 6-4, 7-5, 7-6. Sârbul a părăsit terenul vizibil dezamăgit, dar a primit aplauze din partea fanilor prezenți. S-a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi ultimul său meci pe zgura pariziană.
Gesturile pe care le-a făcut Nole în timpul mersului spre tunelul care duce la vestiare au fost confirmate ulterior la conferința de presă post-meci.

„E posibil să fi fost ultimul meu meci aici”. Djokovic a părăsit zgura de la Roland Garros emoționat
Sârbul a ales să-și petreacă ultimele momente pe zgura pariziană alături de fanii care l-au susținut pe parcursul carierei sale.
Nole s-a oprit, a lăsat bagajul jos și a luat la revedere de la public, atingând zgura cu mâna pe piept.
Djokovic a menționat că acest Roland Garros ar putea fi ultimul său, explicând că a fost mai emoționat decât de obicei la finalul meciului. Totuși, el își dorește să participe la următorul Grand Slam, Wimbledon, și va face tot posibilul pentru a se pregăti.
Sârbul consideră că are șanse de victorie la Wimbledon sau Australian Open, datorită terenurilor care se potrivesc stilului său.
„Acesta ar putea fi ultimul meu meci aici, la Roland Garros. De aceea am fost mai emoționat la final. Dacă a fost ultimul meu meci aici, atunci a fost minunat, datorită atmosferei și a sprijinului publicului.”
„Nu știu ce îmi va aduce viitorul în acest moment al carierei mele. Voi continua, da. Urmează Wimbledon, care este turneul meu preferat din copilărie. Voi încerca să mă pregătesc cât mai bine.”
„Cred că cele mai bune șanse de a câștiga un alt Slam sunt probabil la Wimbledon sau pe un teren dur rapid, poate în Australia”, a spus Djokovic.
Nole vrea să continue să joace, dar nu știe ce îi va aduce viitorul
Întrebat despre o posibilă retragere, Djokovic a sugerat că vrea să continue, dar nu este sigur dacă va mai putea să joace mult peste un an.
„Am menționat că ar putea fi ultimul meu meci. Însă nu am spus că a fost. Așadar, momentan nu știu. Un an este o perioadă destul de lungă în această etapă a carierei mele. Vreau să joc mai mult? Da, vreau. Dar voi putea juca din nou aici peste un an? Nu știu.”

Voi continua să urmez planul de a participa la turneele de Grand Slam, acestea fiind priorități în programul meu. Wimbledon și US Open sunt incluse în planurile mele. Asta e tot ce pot spune acum.
Dacă nu vor apărea situații neprevăzute, voi face tot posibilul să particip. Vreau să joc la Wimbledon, vreau să joc la US Open, cu siguranță. Mai departe, nu sunt atât de sigur”, a concluzionat Djokovic.