Nu e un mit! Nervii din Cipru

Home » Nu e un mit! Nervii din Cipru

La 80 de ani, o lună și 11 zile, Mircea Lucescu a devenit cel mai vârstnic persoană care a primit un cartonaș galben într-un meci oficial, în remiza cu Cipru din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, scor 2-2.

„Tricolorii” au condus cu 2-0 în minutul 18, datorită „dublei” lui Denis Drăguș, dar ciprioții au revenit rapid în joc, Loizos Loizou reducând din diferență în minutul 29. Charalampos Charalampous a egalat în minutul 76, iar naționala României a evitat un eșec istoric în ultimele clipe ale partidei.

Mircea Lucescu, în Cartea Recordurilor

Mircea Lucescu este în prezent cel mai în vârstă antrenor activ. „Il Luce” a preluat echipa națională în luna august a anului 2024, având ca obiectiv readucerea României într-un Campionat Mondial, ultima prezență fiind în 1998.

După un Campionat European din 2024 peste așteptări, „tricolorii” sperau să obțină rezultate bune în preliminariile Campionatului Mondial și să ajungă în grupele celei mai importante competiții după o absență de 6 ani.

Mircea Lucescu în Cipru - România

Într-o grupă favorabilă, cu aspirații de a obține măcar locul 2, România pare că și-a pierdut toate șansele în această campanie preliminară. „Tricolorii” au condus cu 2-0 în Cipru, dar gazdele au egalat și au fost aproape de victorie.

Mircea Lucescu a reacționat impulsiv după golul de egalare al ciprioților, iar tensiunea a crescut și mai mult în minutele de prelungire, când aceștia au avut șansa de a câștiga.

„Tricolorii” au reușit cu greu să ajungă în jumătatea adversă în minutul 90+3, dar David Miculescu a fost sancționat pentru un fault asupra lui Antreas Shikkis.

De la marginea terenului, Lucescu a protestat vehement față de decizia arbitrului Matej Jug, iar acesta s-a apropiat de banca tehnică, arătându-i cartonașul galben selecționerului României.

Astfel, Mircea Lucescu a devenit cel mai vârstnic persoană care primește un cartonaș într-un meci oficial.

Recordul anterior era deținut de fostul selecționer al Angliei, Roy Hodgson. Atunci când antrena Crystal Palace, Hodgson a primit un cartonaș galben de la arbitrul Andrew Madley, într-un meci pierdut acasă cu Liverpool, scor 1-2.

„Vulturii” conduceau cu 1-0 atunci, dar Mohamed Salah a egalat în minutul 76. După o protestare ferventă din apropierea băncii tehnice, Hodgson a primit cartonașul galben, devenind astfel cel mai în vârstă om avertizat într-un meci oficial, la vârsta de 76 de ani și 4 luni.

Liverpool a câștigat acel meci, după un gol marcat de Harvey Elliott în minutul 90+1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Bonus valabil 1 zi, activare imediată, rulaj 40x la depunere și bonus, câștig maxim 10.000 RON sau 1.000 RON la Wisdom of Athena.

Oferta pentru utilizatori noi din România, valabilă 30 zile, necesită patru depuneri minime, cu rulaj 35x și contribuții diferite în funcție de joc.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.