„Nu mă află pe lista de prime!”

Înainte de plecarea la Paris pentru Jocurile Paralimpice, Florin Milciu i-a spus Cameliei Ciripan: „Să-mi aduci și mie o minge”, iar ea a răspuns: „Dar nu vrei o medalie?”.

Acea medalie s-a materializat, fiind prima din istorie pentru o sportivă paralimpică din România, bronzul la clasa 6. În spatele acesteia se află povești de viață variate, care la un moment dat s-au intersectat, construind legături profunde, hrănind aspirații și visuri.

„A fost o experiență cu adevărat frumoasă și mă bucur că a reușit această performanță. Și ceea ce admir este că nu se oprește aici”, afirmă Florin Milciu, descoperitorul și antrenorul medaliatei paralimpice.

Florin Milciu: „La un moment dat s-a întors roata”

„La meciul din sferturile de finală era să fac infarct acasă, mare surpriză că a întors meciul”, își amintește el cu emoție și un zâmbet șters. „Era 2-0 pentru jucătoarea engleză și 7-5 în favoarea ei, dar într-un moment anume s-a întors situația. Mi-am spus: «Măcar un set să câștige». A reușit să ia primul, apoi și pe al doilea și în final a câștigat meciul. La Mondiale, cu doi ani înainte, 2-2, 10-5 pentru ea și a pierdut setul. Acum, am avut aceeași senzație, dar de data aceasta nu s-a repetat istoria. Revenirea și sprijinul oferit de Alex lângă ea au fost o adevărată minune”, rememorează Milciu.

Camelia Ciripan / Foto: Agenția Națională pentru Sport (Instagram)

Premierea pentru descoperitor, neacordată

Acum, avem o medalie unică pentru care antrenorul are dreptul la o premiere, similar altor descoperitori ai sportivilor care au ajuns pe podium la Jocurile Olimpice sau, în acest caz, paralimpice. Aceasta este susținută de Hotărârea de Guvern 1447 din 2007, conform modificării din 18 iulie 2024 la alineatul 1 al articolului 39, în Hotărârea 830/2024:

„(1) Antrenorii sau profesorii care au depistat, au selecționat și/sau au pregătit sportivi care, ulterior, sub îndrumarea altor specialiști, s-au clasat pe locurile I – VI la Jocurile Olimpice, Jocurile Olimpice de Tineret și la Jocurile Paralimpice, respectiv pe locurile I – III la Campionatele Mondiale sau Europene pot fi premiați de Ministerul Tineretului și Sportului sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după caz, pentru fiecare dintre aceste performanțe, cu un premiu de până la 30% din valoarea celui acordat sportivului ori sportivilor depistați, selecționați și/sau pregătiți”.

COSR nu își putea asuma acordarea acestei premiere, care, conform legii, revine Agenției Naționale pentru Sport, având în vedere că nu este menționat Comitetul Național Paralimpic în modificările efectuate.

„În acest articol 39 se află o omisiune și dacă ar fi completat, în clipa următoare aș fi putut să primesc premierea. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că Agenția nu va lua legătura cu Guvernul pentru a modifica și statutul descoperitorilor”, afirmă Florin Milciu.

Așadar, el a așteptat. „Colegii mei, ceilalți antrenori ai Cameliei, și ea au primit banii pe 8 octombrie, acum au trecut mai bine de patru luni”, observă el. „Nu am dorit să acționez atunci, crezând că Agenția va recunoaște drepturile în momentul în care primele vor fi acordate olimpicilor. Pe 13 decembrie a fost publicată decizia de a acorda premiile olimpicilor, dar am observat că numele meu nu se regăsea acolo”. Pentru medaliile de la Jocurile Olimpice, premiile au fost oferite de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Cereri neadresate. ANS: Nu se poate retroactiv

Pe 25 octombrie, Florin a depus o cerere la ANS pentru a solicita premierea de la Paris 2024. Propunerea inițială a venit din partea Comitetului Paralimpic Român, conform legilor în vigoare. „Adresa mea către ANS a rămas fără răspuns, la fel și cererea Comitetului depusă anterior de mine”, enumeră fostul sportiv și antrenor.

„Au fost Sărbătorile, nu am avut cum să discut cu cineva. Este păcat, pentru că cu acești bani poate aș putea sprijini în continuare sportul paralimpic, măcar clubul și sportivii care acum încep, chiar dacă îmi pare rău că nu mai pot antrena, dar măcar să le ofer îndrumare”, adaugă el.

Între timp, după schimbarea conducerii ANS în urma demisiei Elisabetei Lipă, care a obținut un mandat de deputat, el a încercat din nou să găsească o soluție discutând cu liderii organizației. „Îmi spun că nu au nicio soluție, deoarece, chiar dacă Guvernul reușește să modifice legea, respectiv articolul 39, nu pot să-mi ofere mie recompense retroactiv”, detaliază Milciu.

Florin Milciu: „Perfecționistă și cu o voință deosebită”

Florin Milciu a întâlnit-o pe Camelia acum 9 ani. Teodor Ștefan, un prieten, l-a sunat pentru a-i vorbi despre ea. „A fost exact aici, într-o sală la parter, și mi-a fost adusă de fratele ei”, își amintește el la clubul Viva Sport din Berceni.

„Am făcut primul antrenament împreună. Din prima clipă mi s-a părut că este o persoană care își dorește să reușească și este extrem de perfecționistă. Are o voință remarcabilă. Avantajul a fost că o aveam alături pe Gabriela Constantin, care era cu mine de 25 de ani, nu avea coechipieră și au reacționat foarte bine împreună în acea perioadă”, adaugă el. „Chiar îmi doream să formăm o echipă competitivă care să aducă rezultate”, mai spune antrenorul.

„Întâmplarea a făcut ca după doi ani să participăm la un Campionat Mondial pe echipe și am obținut locul trei. E adevărat că pentru ea a fost o surpriză, deoarece fusese la două competiții, dar neavând experiență, se simțea destul de stresată. Aici, avea ocazia să vadă nivelul competiției, iar la Mondiale nu se putea decât atât”, continuă povestea antrenorului.

„Ulterior, a urmat o perioadă în care nu a mai concurat peste hotare, dar s-a pregătit constant și a făcut progrese notabile. Trecuseră doi ani, așa că am decis să nu mai fiu eu antrenorul ei și i-au preluat colegii mei, Ioana Răducan și Alex Gheorghe, care s-au ocupat de pregătirea pentru Paralimpiadă”.

Camelia Ciripan Foto: Facebook FR Tenis de masă

Apoi a venit pandemia, iar Camelia a trecut printr-o perioadă de stagnare, dar imediat după relaxare, la începutul anului 2022, a participat la un concurs în Egipt. A început să câștige meciuri și a primit un wild card la Mondialele din Spania, unde a obținut medalia de bronz.

„Aceasta ne-a încurajat”, afirmă Florin Milciu. „Anul următor a realizat o mică cădere la Europene, dar Gabi a câștigat o medalie, iar acum, pentru Paralimpiadă, este unică situația, având în vedere că două coechipiere au terminat pe locurile 6 și 7, dar nu s-au putut califica din prima. A trebuit să aștepte pentru a primi acel pass și a revenit cu medalie”, vorbește el despre parcurgerea Cameliei și dificultățile de a ajunge la Jocurile Paralimpice.

„Lumea tinde să creadă că sportul paralimpic este simplu, dar procesul de calificare este mult mai complex decât în competițiile orthodoxe. De aceea nu avem prea mulți sportivi care reușesc să se califice”, explică el, subliniind piedicile mai puțin vizibile.

„Există o discriminare între sportiva de sex feminin și cel masculin, deoarece la băieți la clasa C6 sunt 16 competitori, în timp ce la fete sunt doar 12. De asemenea, la dublu mixt s-a alcătuit un tabel de 32, iar cei de clasa 6, adică ai noștri, s-au confruntat cu cei de clase superioare. Este o provocare enormă”, adaugă Milciu.

Este dificil și din cauza faptului că acest sport paralimpic nu presupune neapărat condiții optime de sănătate; deseori, sportivii noștri au nevoie de ajutor de specialitate, cum ar fi masori sau medici, care nu sunt mereu disponibil. Antrenorul trebuie să fie, în același timp, și terapeut, și ajutor, iar această responsabilitate este copleșitoare.
– Florin Milciu, antrenor și fost sportiv

Două palete și masa de ping pong din subsol

Florin are propria sa poveste de depășire a obstacolelor, care au început încă din copilărie. La naștere, a suferit o lovitură în partea dreaptă a capului, iar la 11 ani, după patru intervenții chirurgicale, a fost diagnosticat cu tripareză spastică.

Această afecțiune se caracterizează prin slăbiciune generalizată la cele patru membre. Cauzele sunt diverse, incluzând infecții precum poliomielita sau difteria, dar și deteriorări neurologice cauzate de leziuni. Unii oameni se nasc cu probleme de sănătate, în timp ce alții dezvoltă tripareza ca urmare a unui accident.

Milciu a refuzat să meargă la o școală specială, dornic să se integreze în societate învățând în școli obișnuite. Cum a ajuns însă să joace tenis de masă? Își povestește istoria într-un film de 12 minute, „Țeava de deasupra capului”, realizat de regizorul Max Lemnij, un fost coleg de liceu, în timpul pandemiei.

„În 1978, tata a primit de la o colegă, al cărei frate lucra la Ștrandul Studențesc, două palete de tenis de masă. Am început să mă joc cu ele, jucând chiar și la perete, cum ar fi la tenisul de câmp”. Așa au început totul.

În acea perioadă, a găsit o masă de ping pong în subsolul blocului său, lăsată de un vecin care se muta. „Am reușit să strângem bani și să cumpărăm masa, devenind proprietatea noastră. Apoi am invitat colegii de la școală să joc împreună”, își amintește el.

„Meciurile erau destul de intense, dar erau mai mult la nivel de joacă. Nu credeam că voi putea obține vreodată performanțe, dar îmi doream să ajung la un club”, mărturisește el.

După aceea, „în timpul verii, între clasa a 7-a și a 8-a, aveam deja ceva experiență și jucam cu vecinii pe o masă improvizată din panouri de contrucții. Deși mingile se îngroșau de praf și era un loc imperfect, nu ne oprea nimeni să ne distrăm”, continuă el.

Totuși, vecinii s-au plâns de gălăgia și masa a fost distrusă. „A fost o experiență frumoasă, în fiecare vară”, își amintește Florin Milciu.

„Țeava de deasupra capului”, apoi descoperirea de la Ștrandul Studențesc

Florin a avut un susținător constant, tatăl său. „Avea un loc de muncă foarte solicitant, lucrând șase zile pe săptămână, dar duminica îl rugam să mergem să jucăm. Și el venea. Duminică de duminică, am jucat împreună și după doi ani am ajuns la un nivel mai bun”, explică el.

În liceu, a întâlnit un coleg, Mihai Lupu, care împărtășea aceeași pasiune pentru tenisul de masă. „În camera în care era masa, podeaua era denivelată și o țeavă străbătea încăperea la înălțimea de 1,80 metri. Așa că aveai de ales: mai mult spațiu era riscant, dar mai puțin spațiu era sigur”, spune Lupu, zâmbind. De aici provine și titlul filmului, evocând acele vremuri romantice, dar dificile.

La începutul anilor 1980, au început să frecventeze Ștrandul Studențesc, „unde veneau jucători care au lucrat de mici cu antrenori. Acești jucători aveau mișcări mai precise și lovituri mai corecte. Începutul a fost să copiem ceea ce făceau ei, iar progresele au început să se observe”.

Primele concursuri și revelația de la Europenele din 1995

Acolo, Florin l-a întâlnit pe Cristi, care avea o echipă de tenis de masă și căuta jucători noi. „După trei luni de antrenamente săptămânale, am plecat la Onești pentru primul meu concurs”, spune el.

„După doi ani, în 1995, am participat la turneul de calificare pentru Europenele din acel an, care a avut loc în Onești. Finala a fost dramatică, presiunea psihologică era uriașă; în fața mea părea un zid imposibil, dar în final am reușit să câștig”, își amintește un moment crucial.

„Părea totul pierdut, scorul era egal în setul decisiv—20-20. După cinci rânduri de avantaje, am reușit, în final, să câștig”. Așa a ajuns la Europenele din 1995, desfășurate în Danemarca, în orașul Hillerod, unde echipa României era formată din patru sportivi, dar fără antrenori, deplasându-se cu avionul.

„Înainte de plecare eram încrezător, dar după primele două meciuri pierdute, am realizat realitatea. Următorul adversar era un norvegian și, deși am început bine, cu 9-0, din cauza indicațiilor antrenorilor, m-a învins”, își reamintește Florin Milciu cele petrecute cu aproape 30 de ani în urmă.

„În aceste Campionate Europene am avut ocazia să văd pentru prima dată o masă de concurs și am realizat cât de important era să am un antrenor care să-mi îmbunătățească tehnica și să mă ajute să progresez”, concluzionează el.

Întâlnirea cu antrenorul: „Măi, băiete, să știi că o să iei totul de la zero!”

„Prima întâlnire cu antrenorul a avut loc în 1997, într-o toamnă magnifică. M-am dus la un punct de întâlnire și l-am întâlnit pe un om mai tânăr decât mă așteptam, care m-a întrebat ce îmi doresc de la tenisul de masă. I-am răspuns că vreau să-mi corectez mișcările și să devin mai bun. El mi-a spus: «Măi, băiete, să știi că o să iei totul de la zero!»”, a fost următorul pas pentru Milciu.

Antrenorul se numea Vasile Dumitrescu, „un om remarcabil de la care am învățat tot ceea ce trebuie să știu”.

Filmul „Țeava de deasupra capului”

După aceea, a început cursurile școlii de antrenori. „Încă din primul an am lucrat conform metodei fostului meu antrenor, adaptându-o. Indiferent de obstacolele fizice sau financiare, datoria mea de a continua este mereu mai puternică. Nu renunț, acesta este scopul meu”, astfel se încheie filmul dedicat lui Florin Milciu.

Florin Milciu: „Să lucrez cu începători era ceea ce îmi plăcea cel mai mult”

„Trebuie să înțelegi când este momentul să te oprești ca sportiv. Muncind cu începătorii, aceasta era pasiunea mea, îi ajut pe cei care încep să joace. Camelia avea deja câteva cunoștințe, dar a venit să învețe mai multe. Își menținea pregătirea fizică cu trei ore de înot pe zi, așa că m-am apucat și eu de înot, în 2016”, remarcă el într-o conversație cu GSP.

El deține un club, OK România, pe care l-a fondat în 2002, preluând unul existent, unde s-a pregătit începând din 1992. „Înainte, devenisem antrenor în 2000 și mă ocupam de o parte dintre sportivii de acolo, inclusiv de Gabi Constantin. Ea a fost primul meu elev. Când președintele clubului a plecat în America, am rămas fără susținere juridică. A apărut Legea Sportului și nu mai puteam lucra sub regimul anterior, așa că a trebuit să punem bazele unui nou club”, rememorează el.

„În timp, am început să adunăm oameni și astfel am înființat clubul legal. Au trecut 22 de ani, iar acum intrăm în cel de-al 23-lea an de existență a clubului. Unicul regret este că trebuie să-mi las sportivii să plece, pentru că îi ajut să crească. Găbița a fost dată spre Cluj, iar Camelia a fost ultima, în 2022. Continuăm căutările, acum am luat un tânăr, Andrei Pavel, de la Viva. Continuăm să ne concentrăm pe juniori sau începători. Aceasta este misiunea mea”, concluzionează el.

Cu un zâmbet, Florin Milciu rămâne optimist că eforturile sale vor fi răsplătite conform legii.