Nu mai putem susține un astfel de fotbal

Home » Nu mai putem susține un astfel de fotbal

Ieri, Comisia de Disciplină a respins contestațiile depuse de cele trei cluburi din Liga 3, Speed Academy Pitești, CS Vulturii Fărcășești și CS Păulești, care s-au opus avizului acordat de FRF pentru promovarea directă în Liga 2 a echipei ASA Tg. Mureș, ca urmare a cesionării locului de către Unirea Ungheni.

Deși cluburile au susținut că se încalcă regulamentele și principiul dreptului sportiv, Comisia a ridicat excepția lipsei de interes din partea acestora, argumentând că ele nu sunt implicate în Liga 2, ci doar în Liga 3.

Speed Academy Pitești se retrage din Liga 3

Decizia Comisiei de Disciplină nu este acceptată de primele două cluburi (Speed Academy Pitești și CS Vulturii Fărcășești), care au solicitat deja motivarea integrală și și-au rezervat dreptul de a face recurs sau de a sesiza Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Mai mult, Speed Academy și Vulturii Fărcășești au trimis o notificare către Comitetul Executiv, care se va reuni vineri, afirmând că „aprobarea cesiunii este profund ilegală și neregulamentară, întrucât încalcă flagrant principiul meritului sportiv și prevederile articolului 4.5 din ROAF.”

„Nu putem să mai rămânem într-un astfel de fotbal”

În plus, Mugurel Rizea, patronul clubului Speed Academy Pitești, a trimis o cerere de retragere din competițiile fotbalistice către Departamentul Competiții al FRF.

Acesta a declarat: „Este o decizie definitivă. Ne retragem din acest fotbal în care nu se respectă nimic, nici regulamente, nici principii. Am înființat această echipă în 2019, am finanțat-o, am pornit de jos, cu dorința de a construi ceva frumos pentru comunitate. Am promovat în Liga a 3-a pe merit sportiv, corect.

Dar acum nu putem asista pasivi la cum o echipă sare peste două ligi și ajunge direct în Liga 2 doar pentru că are bani. Se încalcă regulamente, principii, absolut tot.

Eu, unul, nu mai pot să fac parte din acest fotbal în care contează mai mult relațiile, influențele politice sau banii. Așa ceva anulează complet ideea de competiție. Nu mai are nicio noimă!

Echipele de copii pe care le avem le vom ceda altor cluburi din Pitești. Nu putem să le dăm părinților false speranțe că cei mici vor ajunge fotbaliști și că vor evolua într-un sistem bazat pe merit sportiv, într-o competiție corectă.

Prin această retragere vreau să trag un semnal de alarmă. Nu știu cine și ce va înțelege, dar eu nu mai vreau să fac parte din acest sistem”, a explicat Rizea.

Mugurel Rizea, patronul Speed Academy

Mugurel Rizea, patronul Speed Academy

Cererea de returnare a garanției

Cei de la Speed Academy Pitești au solicitat Federației Române de Fotbal restituirea garanției financiare depuse pentru înscrierea în Liga 3, sumă pe care fiecare club trebuie să o achite înainte de începerea sezonului. Această garanție este de 20.000 de lei pentru Liga 3 și de 50.000 de lei pentru Liga 2.

Ce prevede ROAF

Articolul 4.5 din ROAF interzice explicit orice modificare a formei juridice sau a structurii unui club, precum și orice operațiune care urmărește transmiterea sau dobândirea dreptului de participare în competiții ori facilitarea obținerii licenței.

  • Modificările interzise includ:

  • comasarea sau divizarea unor cluburi

  • schimbul de locuri între cluburi

  • mutarea sediului în altă localitate;

  • transferul acțiunilor între cluburi

  • cesionarea dreptului de participare, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit.
    Aceste acțiuni sunt interzise în măsura în care afectează integritatea competiției sportive și au ca scop obținerea unui loc în competiții sau a licenței necesare participării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.
Bonusul necesită rulaj de 6X, cota minimă 1.60 (single) sau 1.50 (combo). Free Spins au rulaj 40X și se joacă pe Shining Crown.

Rulaj 1x pentru rotirile inițiale, 650 rotiri la prima depunere, 200 rotiri la a doua depunere cu rulaj 20x.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.