
Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul Universității Craiova, a reacționat după ce echipa sa a pierdut pe final meciul cu Sparta Praga din etapa 5 a grupei din Conference League, scor 1-2.
A fost primul eșec pentru antrenorul portughez pe banca oltenilor, care mai are șanse de calificare în play-off-ul Conference League. Universitatea Craiova a acumulat 7 puncte și se află pe locul 22 înaintea ultimei etape, urmând să joace în deplasare cu AEK Atena, în data de 18 decembrie.
Anzor a irosit o lovitură de pedeapsă în minutul 38 al jocului, iar prima repriză s-a încheiat cu 0-0. Albion Rrahmani, fost atacant al Rapidului, a deschis scorul în minutul 50, iar Nsimba a egalat cu un gol superb din afara careului în minutul 79. Oltenii au cedat pe final, când Matej Rynes a marcat golul decisiv în minutul 89.
Filipe Coelho: „Nu pot să mă supăr pe Anzor pentru penalty-ul ratat”
„Consider că am avut o prestație foarte bună împotriva unei echipe cu multă calitate. Primele 30-40 de minute au fost dificile pentru noi, având multe ocazii. E greu să pierzi un meci atât de târziu, dar asta este. Jucătorii nu meritau să primească gol, dar nu am reușit să ținem în față până la final. Continuăm.
Momentul decisiv nu a fost penalty-ul ratat de Anzor. Face parte din joc, deși a fost o oportunitate importantă. Am avut și alte șanse de a marca; a fost un moment critic, dar nu a fost decizional.
Nu sunt supărat pe Anzor, sunt mulțumit de evoluția lui. Nu pot să mă supăr pe un jucător pentru o ratere. Rezultatul este ceea ce mă nemulțumește în această seară. Suporterii și echipa nu meritau asta, însă trebuie să învățăm din acest meci și din greșelile nostre.
Consider că arătăm bine, am demonstrat asta în meciurile cu Mainz și Sparta Praga. Ar trebui să fim mândri de jucătorii noștri. Dacă ne concentrăm pe evoluțiile lor, ar trebui să fim mândri. Golul lui Nsimba a fost foarte frumos, dar dacă am fi marcat un altul, ar fi fost ideal.
Vremea nu m-a deranjat, nu putem controla ceața. Sunt bucuros că meciul s-a desfășurat, a fost important pentru noi. Dacă s-ar fi amânat, am fi avut mai puțin timp pentru pregătirea următoarelor meciuri. O zi poate face diferența.Nu este o scuză, însă Sparta Praga a avut o zi în plus de pregătire, ceea ce ar fi putut influența rezultatul.
Primăvara europeană este încă posibilă, jucăm bine, dar avem un meci foarte important în campionat, pentru care avem mai puțin de 72 de ore să ne pregătim. Din perspectiva mea, cu tot respectul pentru ceilalți adversari, Sparta Praga este cea mai puternică echipă întâlnită în acest sezon european”, a spus Filipe Coelho într-o conferință de presă ulterioară meciului.