

La Rinconada, din Peru, este cea mai înaltă așezare permanentă din lume. Cei aproximativ 30.000 de locuitori trăiesc la o altitudine de 5.100 de metri.
Conform unor surse, cea mai înaltă așezare din lume este La Rinconada, un oraș minier aflat în munții Anzii peruvieni, la peste 5000 de metri altitudine.
GALERIE FOTO. La Rinconada, cea mai înaltă așezare din lume

Condițiile de viață sunt extrem de dificile. Vizitatorii se confruntă adesea cu probleme de respirație și trebuie să fie atenți la tot ce se petrece în jurul lor, deoarece aceasta este considerată o regiune periculoasă.
Cele mai frecvente infracțiuni implică traficul de persoane, jafurile și atacurile. Oamenii fac orice pentru aur, iar numeroși indivizi sunt înarmați. Din acest motiv, suntem nevoiți să purtăm vestele antiglonț și să ținem armele la noi, deoarece confruntările pot apărea în orice moment.
– polițist detașat în La Rinconada
Aproape toți cei 30.000 de locuitori, majoritatea mineri, locuiesc în condiții precare. Mulți dintre ei au domiciliul în Juliaca, reședința provinciei San Roman.
Peyisajele impresionante au transformat La Rinconada într-un loc atractiv pentru călătorii îndrăzneți. Un creator de conținut a descris în detaliu viața din acest oraș.
1,3 grade Celsiuseste temperatura medie anuală în La Rinconada
El a întâlnit polițiști înarmați, dar și mineri care i-au împărtășit povești fascinante. În fiecare lună, există o zi în care muncitorii au permisiunea de a lua acasă tot ce găsesc valoros în mine, deși accesul le este permis doar în zone cu șanse minime de succes.
În expediția sa, a descoperit și un teren de fotbal improvizat, cel mai probabil cel mai înalt loc unde se poate juca cu mingea.

Populația a crescut semnificativ în ultimele două decenii, în paralel cu creșterea prețului aurului. Deși solul este bogat în resurse, localitatea rămâne săracă. Conform unor rapoarte recente, 68% din locuitori trăiesc sub pragul sărăciei.
Dacă ai noroc, găsești aur și rămâi cu el. Dar asta se întâmplă doar o dată pe lună. În această zonă, poluarea este mare. Oamenii nu au unde să arunce gunoaiele, fiecare aruncându-le unde pot. Norocul nostru e aerul curat.
– Un miner din La Rinconada
Acest loc a fost numit „orașul fără legi din Peru”. Criminalitatea este ridicată, iar accesul la apă curentă și canalizare lipsește. Oamenii sunt supuși unor provocări constante.