Cosmin Olăroiu a părăsit cariera de fotbalist în 2000, iar la scurt timp a început să antreneze FC Național, cu sprijinul lui Gino Iorgulescu. De aceea, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal a rămas cel mai bun prieten al său din lumea sportului.
Deși au trecut anii și Olăroiu (ajuns la vârsta de 55 de ani) a devenit cel mai bine plătit antrenor din regiunea Golfului Persic – contractul său de 5 milioane de dolari pe an la Sharjah este o dovadă în acest sens – el a activat în principal în cadrul cluburilor, cu o singură excepție: scurtul mandat la echipa națională a Arabiei Saudite.
La finalul anului 2014, în timp ce antrena Al-Ahli Dubai, Olăroiu a fost solicitat să preia naționala saudită, aflată în impas, cu puțin înainte de Cupa Asiei din 2015. Deși a acceptat provocarea, nu a reușit să implementeze schimbări notabile rapid, și a părăsit funcția de selecționer după turneul în care a obținut două înfrângeri, cu China și Uzbekistan, și o victorie împotriva Coreei de Nord.
Argument principal: 14 trofee obținute în Emirate
Acum, la un deceniu de la acea experiență, Olăroiu ar putea fi din nou într-o situație similară, având în vedere că naționala Emiratelor Arabe Unite a pierdut 2-0 în fața Iranului, reducându-i drastic șansele de a se califica la Mondialul din 2026. Acum, echipa poate aspiră doar la locurile 3 și 4, care asigură continuarea în preliminariile asiatice.
Fanii au început o campanie pe rețelele de socializare cerând demiterea antrenorului portughez Paulo Bento (55 de ani) și numirea lui Cosmin Olăroiu. Există mai multe argumente în favoarea acestei propuneri, și anume că Olăroiu cunoaște foarte bine fotbalul din Emirate, având în vedere că a câștigat 14 trofee cu Al-Ahli Dubai, Al-Ain și Sharjah.
În plus, în prezent, Olăroiu, care conduce echipa Sharjah, are cinci jucători din Emirate în lot, ceea ce ar facilita adaptarea sa la rolul de selecționer.
„Cosmin, cea mai bună soluție“
În acest context, devine clar de ce fanii din Emirate doresc numirea lui Olăroiu ca antrenor al naționalei.
„Bento și cei care susțin continuarea sa la conducerea echipei sunt responsabili pentru înfrângerea cu Iranul. Avem un meci crucial (n.r. – cu Coreea de Nord, pe 25 martie). Nu putem pierde timpul cu un antrenor care nu are nimic de oferit. Avem nevoie de o decizie curajoasă de a-l demite pe Bento acum. Cea mai bună soluție este Cosmin, chiar dacă va fi necesar să lucreze în paralel cu Sharjah. Haideți să facem această alegere curajoasă, înainte de a regreta în luna iunie. Emiratele Arabe Unite merită o echipă națională mai bună și un antrenor mai capabil“, a afirmat un avocat, exprimându-și opiniile pe rețelele sociale.
El a fost susținut de Jasom Al-Suwaidi, un agent de fotbaliști din Emirate: „Cosmin este printre cei mai buni antrenori care înțeleg campionatul nostru și jucătorii noștri. A știut să obțină cele mai bune rezultate de la echipele pe care le-a condus, având succes cu Al-Ain, Sharjah și Al-Ahli și a demonstrat că se descurcă excelent în contextul fotbalului nostru”.
Până la finalul acestei etape a preliminariilor asiatice, Emiratele Arabe Unite trebuie să joace cu Coreea de Nord (25 martie), Uzbekistan (5 iunie) și Kârgâzstan (10 iunie).
Naționala Emiratelor Arabe Unite a participat o singură dată la un turneu mondial, în 1990, unde a suferit înfrângeri împotriva Columbiei (0-2), Iugoslaviei (0-1) și Germaniei (1-5).