Patricia Țig urcă în clasamentul WTA: câte poziții câștigă românca după calificarea în optimile de la Bogota

Home » Patricia Țig urcă în clasamentul WTA: câte poziții câștigă românca după calificarea în optimile de la Bogota

Patricia Țig (30 de ani) a obținut o victorie semnificativă pe zgura din Bogota, Columbia.

Sportiva originară din București a pierdut dramatic finala calificărilor turneului din America de Sud, după trei seturi tensionate, încheiate cu scorul de 7-5, 6-7 (2), 7-6 (6), în favoarea Katarzynei Kawa (223 WTA).

Patricia Țig își răzbună eșecul din finala calificărilor

Însă, ajunsă pe tabloul principal din postura de ‘lucky loser', Patricia Țig a reușit să o elimine pe una dintre favoritele locale, Emiliana Arango (84 WTA), cu 6-3, 6-3.

Partida s-a încheiat după nouăzeci de minute, iar succesul româncei a dus, conform clasamentului WTA actualizat, la un salt de douăzeci și șapte de locuri, până pe poziția 216.

Pentru un loc în sferturile competiției WTA 250 de la Bogota, Patricia Țig o va înfrunta pe americanca Julieta Pareja (550 WTA).

Dacă își va confirma statutul de favorită în acest meci, Patricia Țig va urca alte nouă locuri în clasament.

Țig, aproape de revenirea în top 200 WTA. A ocupat locul 56 în lume în 2020

În octombrie 2020, Patricia Țig se afla pe locul 56 în clasamentul mondial, o realizare care reprezintă vârful carierei sale de până acum.

În urmă cu cinci ani, Țig a câștigat turneul WTA de la Istanbul, „răzbunând” astfel finala pierdută la București, cu un an înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.
Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.
Bonusul se acordă doar clienților înregistrați prin canalele partenere. FreeBet de 40 LEI necesită o depunere minimă de 20 LEI. Rotirile gratuite trebuie rulate x30.
Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.