Formația din Bănie a terminat faza principală pe locul 25, ceea ce înseamnă că parcursul european al Universității Craiova s-a încheiat în etapa grupelor.
Mario Iliopoulos, impresionat de Anzor Mekvabishvili
Reporterii din Grecia au anunțat că Mario Iliopoulos, conducătorul celor de la AEK Atena, a fost foarte impresionat de un jucător al oltenilor.
Anzor Mekvabishvili este fotbalistul de la Universitatea Craiova care l-a surprins pe finanțatorul echipei elene. După încheierea meciului, în timp ce își îmbrățișa jucătorii, Iliopoulos s-a îndreptat spre Mekvabishvili și l-a felicitat pentru performanța sa. Cei doi au purtat o scurtă conversație înainte ca mijlocașul să se retragă în vestiar.
Rămâne de văzut dacă patronul lui AEK Atena a fost atât de impresionat încât să facă o ofertă pentru fotbalist sau dacă întâlnirea s-a limitat la câteva saluturi.
”Șeful lui AEK, în momentul în care aștepta să-și întâmpine jucătorii pentru o calificare importantă, s-a oprit în fața georgianului și l-a felicitat, recunoscându-i determinarea și talentul, remarcându-l în mod special dintre adversari.
Mijlocașul de 24 de ani i-a mulțumit și a părăsit stadionul cu un sentiment de liniște, câștigând aprecierea și respectul după un meci european memorabil”, au relatat jurnaliștii de la Gazzetta.gr.
Decizii importante pentru doi jucători de la Universitatea Craiova
Conform unor surse, după dezamăgirea suferită în Conference League, conducerea din Bănie decide să se despartă în această iarnă de doi jucători, Lyes Houri și Vasile Mogoș.