În august 2015, ”cetățenii” l-au achiziționat pe KDB de la VfL Wolfsburg pentru suma de 76 de milioane de euro, în timp ce fotbalistul era evaluat la 45 de milioane. La momentul de față, valoarea sa a scăzut la 27 de milioane, dar între 2018 și 2019, cota sa a atins impresionantele 150 de milioane, conform Transfermarkt.
Pep Guardiola, emoționat de plecarea lui Kevin De Bruyne: ”Este o zi tristă”
Kevin De Bruyne a anunțat vineri că la finalul actualei stagiuni va părăsi Manchester City, iar Pep Guardiola, antrenorul echipei ”cetățenilor”, a subliniat impactul uriaș pe care fotbalistul l-a avut asupra succesului clubului în ultimul deceniu.
Guardiola a menționat că ziua în care KDB a făcut acest anunț este cu adevărat tristă și că belgianul se va alătura altor trei legende care au contribuit la ascensiunea lui City în ultimii ani – Vincent Kompany, Sergio Aguero și David Silva.
”Este o zi tristă. Ne-a oferit mereu smerenie și a avut o influență enormă în succesul nostru din ultimul deceniu, un succes de neimaginat fără el.
O zi tristă, pentru că unul dintre noi pleacă. Când Vincent, Sergio sau David Silva au plecat… Acești jucători au avut o contribuție imensă. Este o zi tristă.
Sunt sigur că va primi multă afecțiune din partea fanilor”, a spus Pep Guardiola.
Kevin De Bruyne, o legendă a lui Manchester City
De Bruyne, care a fost desemnat de două ori fotbalistul anului la Manchester City (2020 și 2022), a sosit pe Etihad în 2015, cumpărat de la Wolfsburg pentru 76 de milioane de euro.
Așa cum a menționat în scrisoarea sa, căpitanul lui Manchester City a câștigat tot ce a fost posibil: Liga Campionilor, Premier League (de șase ori), Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor, Cupa Angliei (de două ori), Cupa Ligii Angliei (de cinci ori) și Supercupa Angliei (de trei ori).
- În total, De Bruyne a disputat 413 meciuri pentru Manchester City din 2015 până în prezent, reușind să marcheze 106 goluri și să ofere 174 de pase decisive.
Anunțul privind plecarea lui Kevin De Bruyne intervine la finalul celui mai slab sezon al lui Manchester City din era Pep Guardiola. Eliminat din Liga Campionilor și Cupa Ligii Angliei, „cetățenii” se află pe locul 5 în Premier League, iar singurul trofeu rămas în acest sezon este Cupa Angliei, competiție în care s-au calificat în semifinale.