După o înfrângere surprinzătoare în FA Cup în fața celor de la Plymouth, Liverpool continuă să lupte pentru titlul din Premier League, Carabao Cup și UEFA Champions League.
Cu 67 de puncte, echipa ocupa prima poziție în clasamentul Premier League și a terminat pe locul întâi și în faza ligii pentru echipele de top.
Unul dintre motivele pentru care Liverpool se află în această formă excelentă este Mohamed Salah. Starul egiptean trăiește o perioadă de grație în culorile echipei sale.
Statistici impresionante pentru Mo Salah în acest sezon: ”Incredibil!”
După 28 de meciuri disputate în Premier League, Mohamed Salah a reușit să marcheze 25 de goluri și a oferit 17 pase decisive. În UEFA Champions League, a înscris de trei ori și a realizat patru assist-uri, iar în Carabao Cup a marcat de două ori și a avut o pasă decisivă.
”Incredibil!”, a comentat, de asemenea, jurnalistul Fabrizio Romano referitor la performanțele lui Salah din această stagiune, pe rețelele de socializare.
Ce urmează pentru Liverpool
Pentru echipă, meciul următor este programat împotriva celor de la Paris Saint-Germain, miercuri, 5 martie, la ora 22:00, în cadrul optimilor de finală ale UEFA Champions League. Această întâlnire va avea loc la ”Parc des Princes” în Franța.
Apoi, Liverpool se va întoarce în Premier League pe 8 martie, la ora 17:00, pentru un meci pe teren propriu împotriva celor de la Southampton, iar pe 11 martie, la ora 22:00, ”cormoranii” vor disputa meciul de retur cu PSG la ”masa bogaților”.