Mijlocașul Pablo Martin Paez Gavira, cunoscut sub numele de Gavi, va suferi o intervenție chirurgicală la genunchiul drept și va fi indisponibil cel puțin până la începutul lunii noiembrie.
Gavi, absent până în noiembrie!
Clubul catalan a comunicat că tânărul de 21 de ani a efectuat o serie de teste fizice, în urma unei perioade în care a beneficiat de un tratament conservator pentru o leziune la meniscul intern. Deoarece durerea persistă, medicii au decis că intervenția chirurgicală este necesară.
„Pentru a asigura o recuperare optimă și o întoarcere rapidă pe teren, Gavi va fi supus marți unei artroscopii, sub supravegherea echipei medicale a clubului,” se menționează în anunțul oficial al Barcelonei.
Internaționalul spaniol va rata toate meciurile din luna octombrie și se estimează că va reveni pe teren abia spre finalul lunii noiembrie.