Petrolul a numit un nou antrenor!

Home » Petrolul a numit un nou antrenor!

Liviu Ciobotariu (54 de ani) a fost eliberat din funcția de antrenor la Petrolul, în urma rezultatelor slabe din primele nouă etape, iar conducerea clubului a început deja căutările pentru un înlocuitor.

Petirolul l-a ales pe Florin Pîrvu

Conducerea Petrolului își propune să găsească un antrenor capabil să scoată echipa din zona retrogradării. Prahovenii au strâns doar șase puncte după nouă etape, având o singură victorie, iar situația devine din ce în ce mai critică, mai ales după înfrângerea cu 0-3 împotriva Dinamo în ultima etapă.

Petrolul spera să atragă un antrenor de renume, precum Marius Șumudică, însă acesta a ales să nu colaboreze cu ploieștenii, astfel că echipa s-a orientat spre Florin Pîrvu (50 de ani), conform unor surse de presa.

Antrenorul se află sub contract cu echipa de liga a doua FC Voluntari, negociind în prezent încheierea colaborării cu clubul din Ilfov pentru a reveni la Petrolul, unde a mai antrenat acum aproximativ un an și jumătate.

Comunicat oficial: „Ciobi”, plecat!

„FC Petrolul Ploiești și Liviu Ciobotariu au convenit asupra încheierii colaborării.

Așezat în funcția de antrenor principal în această vară, Ciobotariu a condus echipa în primele 9 etape ale sezonului actual, dar rezultatele nu au fost cele dorite. Cu cinci înfrângeri, trei remize și o singură victorie, Petrolul se află în prezent pe locul 14 în Superliga.

Mulțumim, Liviu Ciobotariu și succes în continuare!”, a fost mesajul postat pe contul oficial de Facebook al clubului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.
Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.
Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Bonusul oferă până la 150 rotiri gratuite, activate progresiv pe niveluri, valabile 3 zile, cu câștiguri maxime de 1.500 RON.

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   
Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.