„Provenim dintr-o țară mică din Europa de Est, însă…”

Home » „Provenim dintr-o țară mică din Europa de Est, însă…”

Sorana Cîrstea (35 de ani, 112 WTA) a avut o victorie concludentă în finala turneului de la Cleveland, în fața lui Ann Li (25 de ani, 69 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, obținând astfel al 3-lea titlu din carieră. La ceremonia de premiere, jucătoarea română a exprimat o bucurie imensă, afirmând că își îndeplinește visul.

Sorana Cîrstea a trăit o săptămână fantastică la Cleveland, un turneu WTA 250 care servește drept pregătire pentru US Open. Între timp, jucătoarea a început din calificări și, printr-o serie de victori, a reușit să devină campioană, câștigând astfel al doilea titlu al anului, după succesul de la Madrid, unde a triumfat la dublu alături de Anna Kalinskaya.

Cîrstea, după succesul de la Cleveland: „Nu am avut nicio așteptare”

La început, Sorana a ținut să-și felicite adversara, Ann Li, care a mai suferit o înfrângere într-o finală anul acesta, la Singapore. „În primul rând, vreau să o felicit pe Ann. Ai avut o săptămână grozavă, un efort considerabil și ai arătat că ești extrem de talentată. Îți doresc mult succes la US Open”, a declarat campioana.

„Mă îndrept acum către echipa mea. Am venit aici fără nicio așteptare. Îi mulțumesc lui Adrian (n.r. Cruciat). N-aș fi putut cere un antrenor mai bun. Am mai lucrat cu el și am reluat colaborarea în ultimele 2 luni. Sunt foarte recunoscătoare că ești aici. De asemenea, îi mulțumesc fizioterapeutului meu, Andrei, care m-a însoțit tot anul și m-a ajutat să rămân sănătoasă”, a continuat Cîrstea.

De asemenea, le-a mulțumit organizatorilor, staff-ului WTA, voluntarilor și directorului turneului, recunoscând că eforturile lor sunt adesea invizibile: „Sunt recunoscătoare, datorită vouă pot să-mi trăiesc visul”.

„A fost o săptămână minunată, încă din faza calificărilor, de la primul meci. Am simțit energia pozitivă, m-am simțit bine primită, m-am bucurat de oraș și cred că a fost vizibil cât de bine mă simt. Am dorit să rămân aici cât mai mult”, a adăugat Sorana.

Cîrstea a apreciat fanii din România: „Sunt recunoscătoare pentru susținerea lor”

La final, românca a mulțumit familiei sale, precum și familiei prietenului ei, apreciind în mod special publicul din Cleveland, în special o doamnă care a susținut-o neîncetat de la începutul turneului până în finală.

„Vreau să mulțumesc tuturor din public. Nu contează dacă m-ați susținut sau nu, ați fost minunați”, a spus Sorana, subliniind, de asemenea, sprijinul fanilor români care i-au strigat numele în momentul în care a început să se îndrepte spre podiumul de premiere.

Fanii români sunt speciali… Suntem o țară mică din Europa de Est, dar oriunde merg în lume am fani cu mine, cu steagul și sunt recunoscătoare pentru susținerea lor. Trofeul ăsta este și pentru voi. Nu credeam că există atât de mulți români în Cleveland, dar vă mulțumesc!”, a încheiat jucătoarea, care va avansa pe locul 71 mondial.

Înainte de a prelua microfonul, Cîrstea a fost elogiată de adversara sa. „Felicitări Sorana, ai jucat excepțional, a fost o săptămână fantastică, te felicit și pe tine și pe echipa ta”, a declarat Ann Li.

De asemenea, ea a subliniat organizarea excelentă a turneului de la Cleveland, mulțumind sponsorilor și organizatorilor, și-a arătat aprecierea pentru echipa sa și a transmis un mesaj susținătorilor.

Mulțumesc fanilor, sprijinul vostru a fost incredibil pe parcursul acestei săptămâni. M-am simțit susținută, voi ați făcut ca acest turneu să fie unic”, a concluzionat americanca.

Ambele jucătoare se pregătesc acum pentru debutul la US Open 2025. Cîrstea va juca, în primul tur, împotriva Solanei Sierra (21 de ani, 75 WTA), în timp ce Ann Li se va confrunta cu Rebecca Sramkova (28 de ani, 38 WTA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Bonusuri și rotiri gratuite sunt disponibile doar pentru jocuri de cazino. Rulajul trebuie îndeplinit într-o perioadă de 30 de zile.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.