

– Publicat pe 22 noiembrie 2025 la 23:31 / Actualizat pe 22 noiembrie 2025 la 23:36
La final, portarul echipei campioanei României a menționat că a fost pe traiectoria mingii, dar un efect ciudat l-a făcut să se deplaseze spre stânga, iar intervenția sa nu a fost suficientă.
Goalkeeperul a avut de criticat și colegii din atac, considerând că aceștia nu reușesc să valorifice ocaziile create, așa cum se întâmpla în sezonul precedent.
Declarații Ștefan Târnovanu după meciul FCSB – Petrolul 1-1: „Atâta timp cât nu câștigăm, play-off-ul va fi departe”
„A fost un meci început promițător, mă gândeam că putem controla totul. La pauză am discutat că trebuie să marcăm din nou.
A venit un șut, mingea fiind deviată, foarte sus. Inițial, am crezut că vine pe centru, iar apoi a luat un efect în stânga și am încercat să o scot, dar fără succes.
Am fost 100% pe minge, dar aceasta a venit puțin mai în stânga și n-am reușit. M-am pregătit, am observat cum pendulează și a avut un efect ciudat, astfel că nu am putut interveni.
Am câștigat contra Craiovei și Oțelului, meciuri dificile, iar acum nu am reușit să câștigăm… Înainte de națională, a fost meciul de la Sibiu, unde conduceam, dar nu am reușit să câștigăm. Atâta timp cât primim gol în fiecare meci, nu avem șanse la titlu.
Frustrant este să ai ocazii și să controlezi meciul. Ei au avut o ocazie înainte de pauză și acel șut. Am avut posesia, am ajuns în careul lor, dar am marcat doar un gol. Când se întâmplă asta, e complicat.
Legat de șanse… pot spune că nu mai avem norocul de anul trecut. Dădeam două goluri dintr-o ocazie, acum pur și simplu nu mai marcat.
Ne dorim să prindem play-off-ul și neapărat o cupă europeană. Atâta timp cât nu câștigăm, play-off-ul va fi foarte departe. Dacă câștigăm două, trei, patru meciuri consecutiv, va fi mai aproape. Trebuie să facem ceva în această privință.
Trebuie să încercăm să câștigăm la Belgrad, cu Steaua Roșie, să dăm tot ce putem. Cel mai important este să ieșim sănătoși de pe teren, ne-au lipsit jucători. Chiar dacă eu nu voi fi la Belgrad, nu asta contează, Zima sau Udrea sunt portari foarte buni și nu îmi fac griji”, a spus Târnovanu, la Prima Sport.
Cel mai puternic adversar este Turcia, asta cred eu. Este un meci, poate apărea un cartonaș roșu sau un penalty, depinde, trebuie să poți elimina o echipă ca aceasta dacă vrei să ajungi la Campionatul Mondial.
– Ștefan Târnovanu, despre adversara României de la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial
VIDEO | Robert Sălceanu a înscris un gol fantastic în FCSB – Petrolul
VIDEO | Alexandru Stoian a deschis scorul în meciul FCSB – Petrolul
GALERIE FOTO. Cele mai impresionante imagini după meciul FCSB – Petrolul