Ultimul care a plecat. Stâlpul care a rezistat în fața unui val de generații dispărute. Faryd Mondragon, portarul columbian cu chip de războinic și inimă de artist, a fost mai mult decât un simplu fotbalist. A fost un simbol – un om care a protejat nu doar porțile echipelor la care a jucat, ci și demnitatea unei națiuni în cele mai întunecate momente. A fost prezent când Columbia era rătăcită și a rămas acolo, puternic, când țara și-a regăsit drumul.
A devenit în 2014, la 43 de ani, cel mai vârstnic jucător care a evoluat vreodată la un Campionat Mondial (record depășit ulterior de Egipteanul Essam El Hadary). A jucat în Germania, Franța, Turcia, Argentina, Spania și Statele Unite, lăsând urme adânci în fiecare vestiar. A fost idol în Cali, erou la Galatasaray, stâncă la Koln și o legendă în echipa națională a Columbiei.
A trăit triumfuri importante, dar și momente de cădere, ajungând chiar în apropierea unei tentative de suicid. A fost acuzat, a fost iubit, a fost contestat, a fost venerat. Fiind ghidat de o pasiune specifică sud-americană, Faryd a trăit intens fiecare bătălie, plângând peste camerele de filmat, exprimându-și convingerea că fotbalul este mult mai mult decât un simplu sport.
În această poveste, vom pătrunde în universul lui Faryd Mondragon. Vom merge în Cali, orașul copilăriei sale. Vom explora vestiarele în care a fost lider, vom retrăi meciurile care l-au definit și vom asculta vocile celor care l-au cunoscut. Nu în ultimul rând, vom înțelege de ce, atunci când a părăsit terenul de fotbal, întreaga lume s-a ridicat în picioare.
Cali, orașul viselor și al zgomotului – începuturile lui Mondragon
Cali, Columbia – orașul care dansează pe ritmuri de salsa și care strălucește în culori vibrante. Aici s-a născut Faryd Camilo Mondragon Ali, la 21 iunie 1971, într-o familie cu origini libaneze, ceea ce i-a adus porecla de „El Turco”. Tatăl său, un om sever, dar echitabil, i-a insuflat disciplina, în timp ce mama sa, o femeie caldă și religioasă, i-a adus echilibrul.
Într-o zonă modestă, cu străzi prăfuite și mingi de cauciuc care ricoșau din ziduri, Faryd a descoperit pasiunea pentru fotbal. Nu a fost un copil rebel, ci un visător, petrecând ore uitându-se la meciuri, admirând portarii care „zburau prin aer”. Idolul său? Rene Higuita. Spre deosebire de „El Loco”, Mondragon nu și-a dorit să fie excentric, ci doar solid.
A început să joace în curtea școlii, apoi în echipele de cartier, și primul său club profesionist a fost Deportivo Cali, unde a semnat la 19 ani. Deși a început ca atacant, a intrat pe post de portar din cauza unei accidentări, descoperind că acela este locul său, capacitatea sa de a controla jocul fiind evidentă.
Faryd Mondragon la vârsta de 19 ani
Un an mai târziu, a fost observat de Real Cartagena, unde a început ca rezervă, dar a devenit rapid titular, având reflexe excelente și o maturitate ieșită din comun. A continuat la Independiente Santa Fe, unde a devenit titular și a început să atragă atenția presei, fiind înalt, impunător și respectat.
În 1993, a fost convocat pentru prima dată la echipa națională a Columbiei, fiind considerat un potențial succesor al celor mai mari portari.
„Zidul columbian”
După ce a câștigat faimă în Columbia, a fost remarcat de cluburi internaționale. Primul său mare transfer a avut loc în Argentina, la Club Atletico Independiente în 1994, unde a învățat ce înseamnă presiunea adevărată. A jucat în fața unor suporteri pasionați, nefiind afectat de provocările cu care s-a confruntat.
În 1995, a fost eroul unei nopți în Copa Libertadores, apărând trei penalty-uri, iar presa argentiniană l-a numit „Zidul Columbian”. În acel sezon a câștigat, de asemenea, primele trofee din carieră și a devenit respectat în America de Sud, câștigând oferte din Europa.
Au urmat două episoade scurte la Real Zaragoza și Metz, dar în 2001 a venit transferul care i-a schimbat viața – Galatasaray.
Legendă la Galatasaray
În Istanbul, Mondragon a devenit o legendă. A jucat șase sezoane pentru Galatasaray, înlocuind un alt mare portar. A fost de neclintit, câștigând titluri și distincții, fiind simbol al seriozității și profesionalismului.
Mondragon și Robbie Fowler
A câștigat trofee, a fost apreciat și respectat, învățând limba turcă și contribuind la viața comunității. În 2002, într-un meci de Champions League, a avut o prestație remarcabilă, iar presa britanică l-a numit „Portarul care a închis cerul”.
A fost coleg cu Ovidiu Petre și, deși nu a jucat mult cu Hagi și Popescu, a reușit să ajungă în topul favoritilor fanilor.
Faryd Mondragon și Gică Hagi
În timpul antrenamentelor, a devenit un lider, iar după experiența din Turcia, a jucat la FC Koln, unde a fost căpitan și mentor.
După conflicte cu antrenorul de la Koln, a decis să părăsească echipa și a făcut transferul în MLS, la Philadelphia Union.
În SUA, a fost primit cu respect, dar a ales să se întoarcă la Deportivo Cali, pentru a termina cariera chiar acolo unde a început.
Naționala Columbiei – între lacrimi, glorie și renaștere
A jucat un rol important în naționala Columbiei, debutând în 1993. A fost rezervă la Cupa Mondială din 1994 și a simțit durerea echipei din cauza tragediilor din fotbalul columbian. A devenit titular la cupa din 1998, dar echipa nu a reușit să avanseze în turneu.
Faryd Mondragon în meciul România – Columbia
Columbia a fost afectată de absența de la mondiale, dar Mondragon a rămas un lider constant, având un rol esențial în calificarea la Cupa Mondială din 2014. A devenit cel mai vârstnic jucător, scriind istorie sub privirile admiratorilor și având ultima apariție în națională.
Mondragon înlocuind pe David Ospina
A fost punctul culminant al carierei, un moment emoționant care l-a marcat pentru totdeauna.
A terminat cu 51 de selecții și amintiri valoroase din trei Cupe Mondiale și două Copa America.
Controversele carierei și momentele dificile de după retragere
Cariera lui Mondragon a fost marcată de momente dificile, inclusiv o controversă legată de un pașaport grecesc. După aceasta, a mai trecut printr-o perioadă de stres și depresie după retragere, până când a trecut printr-un episod grav de sănătate.
“Mă simțeam gol. Fotbalul fusese viața mea.”
După toate acestea, a fost receptat ca un simbol al vulnerabilității asumate și a continuat să inspire oamenii care se confruntă cu anxietatea.
Moștenirea lui Mondragon – ce rămâne după stinsul reflectoarelor
Retragerea lui Mondragon a marcat sfârșitul unei epoci. Ce rămâne este imaginea unui om dedicat fotbalului, cu o carieră impresionantă și admirat în vestiarele în care a jucat.
Modelele sale, influența sa și învățăturile transmise continuă să inspire generațiile viitoare. La 54 de ani, continuă să fie activ în domeniu, ca analist TV și ambasador pentru sănătatea mintală, susținând discursuri motivaționale și ajutând tinerii să-și găsească drumul.
Faryd Mondragon alături de familia sa
Povestea lui rămâne vie, amintind tuturor că succesul nu este măsurat doar în trofee, ci și în impactul lăsat asupra celor din jur.
