Într-o lume a fotbalului care nu mai are răbdare, toți așteaptă jucători și transferuri după fiecare meci. Transferurile trebuie să confirme aproape imediat, altfel sunt considerate ratate după câteva meciuri, iar cerințele pentru noi fotbaliști cresc. Este o abordare clasică a fotbalului românesc care nu înțelege prea bine nici procesul de scouting, nici nevoia de adaptabilitate.
Rapid a realizat un transfer interesant prin aducerea lui Antoine Baroan, un jucător dorit și de alte echipe, care a început să demonstreze repede (așa cum se așteaptă) că are instinctul de a marca. Este esențial de observat că Antoine face parte dintr-un grup special de jucători care pot performa la o echipă în funcție de starea emoțională. Pentru o lectură plăcută, Rapid a optat pentru un… Alibec.
Studii de caz
Într-o cercetare de acum 3 ani, ce a început din curiozitate, am identificat un tipar: jucătorii ofensivi cu profil creativ au cele mai bune performanțe în sezoanele în care primesc cele mai multe cartonașe galbene. Nu este o coincidență, ci o reflecție a unui adevăr mai profund: ei strălucesc când sunt lăsați să fie ei înșiși.
Adesea, oamenii tratează fotbaliștii ca pe o marfă și uită că, înainte de a fi sportivi, ei sunt oameni cu emoții care au nevoie să fie acceptați și respectați. Cea mai mare jignire emoțională pentru un om este să fie observat și refuzat; în fotbalul românesc, jucătorii sunt repede respinși, la fel și ideile noi.
Galbenul = Gol
Dar dacă v-am spune că, pentru anumiți jucători, galbenul este o formă de exprimare? Că are o semnificație mai adâncă decât o intrare întârziată sau un protest impulsiv? Că poate fi, în esență, un strigăt de libertate?
Când vine vorba de Antoine Baroan, cred că nu Rapidul l-a ales pe el, ci el a găsit un mediu potrivit. Cea mai bună perioadă a fost la Botev în Bulgaria, unde a marcat un număr semnificativ de goluri, dar a primit și multe cartonașe galbene. În sezoanele în care nu a performat, nu a primit cartonașe.
Până la urmă, de unde asemănarea cu Alibec? Și Alibec are statistici similare, cele mai bune sezoane avându-le când a marcat dar și primind multe galbene, atât la Astra, cât și la Farul (Viitorul).
Poate părea absurd să afirmi că jucătorii se aseamănă doar prin numărul de cartonașe primite, dar haideți să discutăm și alți jucători, precum Mario Balotelli, Davide Lanzafame, Michu sau Gabriel Barbosa, cunoscut sub numele Gabigol. Toți au fost jucători talentați, iar la unele cluburi au fost decisivi, în timp ce la altele au fost absenți.
Un fost antrenor l-a descris pe Baroan ca fiind „special”. Iar „special” se traduce adesea prin „diferit”. Nu obedient, nu predictibil, ci spontan și greu de încadrat în structuri rigide. Cred că putem conviețui cu această descriere, mai ales în cazul lui Alibec și Balotelli.
Șumudică și Hagi l-au lăsat pe Denis să fie jucătorul care poate decide soarta meciurilor, chiar dacă uneori își pierde controlul sau are reacții impulsive.
Denis Alibec n-a scăpat niciodată de „datul din mâini”
Balotelli. „De ce întotdeauna eu?”
Mario Balotelli este un exemplu emblematic al acestui tipar. Un fotbalist cu un talent imens, dar mereu în conflict cu așteptările celor din jur.
Întrebarea pe care a afișat-o după un gol, „De ce întotdeauna eu?”, nu era o simplă afirmație arogantă. Era, de fapt, o căutare de înțelegere și atenție.
Puțini știu că Balotelli a avut o legătură strânsă cu mama sa adoptivă, iar sora sa Cristina spunea: „Mario a avut mereu nevoie de iubire și afecțiune”.
Cartonașele galbene ale lui Balotelli nu erau simple acte de rebeliune; ele reflectau nevoia sa de acceptare și validare.
Lanzafame: fotbalistul care a înflorit când a fost iubit
Davide Lanzafame este un alt exemplu de jucător care a prosperat într-un mediu care l-a apreciat. Crescut în Italia, dar renăscut în Ungaria, unde a ajuns golgheter și lider de vestiar la Honved și Ferencvaros.
Într-un interviu, el a declarat: „Poate că aș fi putut juca într-o echipă mai mare, dar în Ungaria, m-au apreciat pentru abordarea mea naturală.”
Nimeni nu a încercat să-l schimbe, iar rezultatul a fost performanța sa, plină de personalitate și energie.
Michu, revelația sezonului la Swansea
Cunoscut pentru sezonul său excepțional în Premier League în 2012/2013, Michu a ascuns valențe emoționale adesea neînțelese. S-a transferat de la Swansea la liga a 4-a din Spania, după o experiență dezamăgitoare la Napoli.
Pentru Michu ca și pentru alții, a fost esențială nevoia de conexiune umană.
Tiparul emoțional
Acest fenomen este ușor de identificat. Există oameni introvertiți care doresc să se exprime prin gesturi mai mult decât prin cuvinte. Îngrădirea expresivității non-verbale duce adesea la scăderea performanței, căutându-se validare și atenție.
Lumea fotbalului are dificultăți în a înțelege indivizii care nu își exprimă emoțiile prin vorbe, negociind adevărul prin sentimente și non-verbal.
Studiile arată că mulți dintre acești jucători au legături puternice cu figuri materne care oferă o libertate esențială în dezvoltarea timpurie. Aceste legături tinde să dezvolte personalități creative și rebel roz cu dificultăți în auto-reglare (Erik Erikson – Teoria dezvoltării psihologice; Monica Kirkpatrick – Jurnal of Research on Adolescence).
Atenție, nu trebuie înțeles că aceste trăsături sunt negative; de fapt, ele demonstrează curajul de a fi natural.
Orice formă de critică sau restricție într-un sistem tactic rigid va conduce la performanțe mai scăzute. Acești jucători au nevoie de sarcini simple și nu de cerințe complicate. Alibec este un jucător extrem de talentat într-un context mai puțin favorabil, iar succesul lui Baroan la Rapid va depinde de modul în care va fi acceptat și înțeles de către conducerea clubului.
Cred că va fi o colaborare fructuoasă, deoarece Rapid a avut întotdeauna o afinitate pentru jucători creativi și neînțeleși, unde spectacolul domină rigiditatea tactică.
Antoine Baroan, în Rapid – FC Botoșani
Poate că este timpul să privim altfel jucătorii. Nu doar ca pe niște executanți, ci ca pe indivizi cu povești, sensibilități și emoții reale. Ei funcționează pe baza combustibilului emoțional: încredere, libertate, acceptare.
Fotbalul nu este doar despre control. Este, de asemenea, despre frumosul haos al creativității. Aceste cartonașe din CV-urile jucătorilor nu sunt greșeli, ci dovezi că au fost vii.
