Trent Alexander-Arnold (26 de ani) ar putea să rămână la Liverpool! Conform unor surse, liderul din Premier League consideră că această opțiune este posibilă, deși în ultima perioadă s-a speculat că internaționalul englez a ajuns deja la un acord cu Real Madrid și va ajunge pe Santiago Bernabeu ca jucător liber de contract la finalul sezonului.
Virgil van Dijk (33 de ani) și Mohamed Salah (32 de ani) au semnat deja prelungiri ale contractelor și vor continua să joace pe Anfield pentru încă doi ani. Acesta este un factor care l-ar putea convinge pe Trent să facă același lucru.
O altă circumstanță este incertitudinea legată de viitorul antrenor al lui Real Madrid, fiind speculat că Ancelotti va părăsi echipa.

Trent Alexander-Arnold ar putea rămâne la Liverpool
Liverpool nu a dorit niciodată să se despartă de englez, Real ofertați chiar și când Dani Carvajal a fost accidentat, dar nu a primit acordul echipei din Premier League. Acum, cu trei luni până la încheierea contractului, au apărut zvonuri conform cărora Arnold va deveni noul jucător al celor de la Real.
Trent a revenit pe teren weekendul trecut după o accidentare și a adus victoria echipei sale în meciul cu Leicester din etapa 33. Alexander-Arnold a sărbătorit intens în fața fanilor, iar acest lucru a dus la speculații că jucătorul de 26 de ani ar putea rămâne pe Anfield.
Alexander-Arnold a debutat în prima echipă a lui Liverpool la 18 ani, în 2016.
Printre trofeele câștigate cu echipa de pe Anfield se numără Liga Campionilor, titlul din Premier League, Cupa Angliei și Cupa Mondială a Cluburilor. De asemenea, Alexander-Arnold este aproape de a obține al doilea titlu de campion al Angliei în acest sezon, echipa sa având un avans considerabil în fruntea clasamentului.
75 de milioane de euroeste cota lui Alexander-Arnold, conform Transfermarkt.