Intrat pe teren, internaționalul român a transformat un penalty în prelungiri, completând o revenire spectaculoasă a echipei sale care, după ce a fost condusă cu 2-0, a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.
Scenariu de coșmar, întors de Jovic și Marin
AEK a trăit un adevărat șoc în primele treizeci de minute ale meciului cu Kifisia, echipă nou-promovată. Deși gazdele au ratat un penalty în minutul 8, au reușit să deschidă scorul cu șase minute mai târziu prin Tetteh, iar Pantelidis a dus scorul la 2-0 în minutul 29. Finalul primei reprize a adus o rază de speranță pentru AEK, odată cu golul marcat de Kaloskamis.
Soarta părea însă decisă la scurt timp după reluare, când Relvas a primit direct cartonașul roșu (48′), lăsându-și echipa în zece oameni. Totuși, oaspeții nu au renunțat la luptă, iar fostul star de la Real Madrid, Luka Jovic, a restabilit egalitatea în minutul 60.
Antrenorul Marko Nikolic a făcut o schimbare decisivă în minutul 67, introdusându-l pe Răzvan Marin. Internaționalul român i-a răsplătit încrederea în cel mai dramatic mod cu putință. În al doilea minut al prelungirilor, AEK a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, iar Marin a executat cu precizie, aducând trei puncte vitale echipei.
A fost al doilea gol al mijlocașului român pentru AEK, după cel marcat în Conference League, pe 14 august. După această victorie, echipa lui Răzvan Marin, evaluat la 3 milioane de euro de Transfermarkt, a urcat pe prima poziție în Grecia, acumulând 16 puncte.