Portarul de rezervă al echipei Inter Milano a fost implicat marți dimineață într-un accident rutier, soldat cu decesul unui bărbat de 81 de ani, care se afla într-un scaun cu rotile electric.
Incidentul a avut loc în jurul orei 9:30, pe drumul provincial SP32, în localitatea Fenegrò, provincia Como, situată la câțiva kilometri de baza de antrenament a clubului, Appiano Gentile, unde echipa se pregătește zilnic.
Inter a reacționat în urma accidentului provocat de portarul său
Președintele clubului a transmis un mesaj de condolianțe și a subliniat sprijinul acordat portarului implicat în această situație tragică.
El a exprimat gânduri de încurajare pentru familia îndoliată și a menționat că toți cei de la club sunt alături de jucător.
„Din păcate, a avut loc un incident grav. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei persoanei decedate și suntem alături de jucătorul nostru, pe care îl cunosc bine.
Astfel de evenimente triste fac parte din viața de zi cu zi”, a menționat acesta, conform surselor interne.
Conferința de presă a fost anulată
Surse din club au confirmat că portarul a fost suspendat temporar, iar autoritățile urmează să clarifice circumstanțele accidentului, stabilind dacă a fost un incident cauzat de neglijență sau inevitabil.
În semn de respect pentru victimă, antrenorul a decis să anuleze conferința de presă planificată pentru marți după-amiază, înaintea meciului împotriva Fiorentinei, iar antrenamentele echipei au fost restricționate.
„Clubul transmite condoleanțe familiei persoanei decedate și oferă tot suportul lui Josep Martinez, care se află într-o perioadă extrem de grea”, se menționează într-un comunicat oficial al grupării.