–
Xabi Alonso (44 de ani) își va conduce echipa în meciul de diseară împotriva lui Manchester City pe stadionul „Bernabeu”, în etapa a 6-a a grupei de Champions League. În fața riscului de a fi demis după un semestru la conducerea echipei, spaniolul a avut parte de o surpriză plăcută, întâlnind un mesaj de încurajare din partea suporterilor, afișat pe un gard din fața centrului de pregătire.
Înfrângerea de duminică, un 0-2 cu Celta Vigo în campionatul Spaniei, a provocat multă neliniște la Real Madrid. Chiar în timpul meciului, suporterii au fluierat echipa, iar atmosfera rămâne tensionată atât în vestiar, cât și în biroul lui Florentino Perez, președintele clubului, care a convocat o ședință de urgență luni.
În acest context, partida cu Manchester City vine într-un moment dificil, mai ales că Xabi Alonso se confruntă cu probleme de lot, în special în apărare, dar și cu absența lui Kylian Mbappe, care s-a accidentat la un deget și este mai aproape de banca de rezerve diseară decât de teren.
Fanii Real: „Xabier, te iubim. Txapeldun, nu-ți pierde curajul”
Pentru a sprijini echipa în această perioadă complicată, Florentino Perez i-a transmis antrenorului că are susținerea totală: „Conform unor surse apropiate clubului, mesajul adresat lui Xabi Alonso este unul de liniște.

Antrenorul de origine bască înțelege că Real Madrid nu negociază ușor și că Florentino Pérez nu ar lua decizii pripite. Doar o altă prestație slabă și o înfrângere în această seară, însoțită de o reacție publică puternică, ar putea duce la demiterea sa imediată”, scrie presa din Spania.
Xabi Alonso a aflat că suporterii săi sunt alături de el, lucru evidențiat de mesajul de la intrarea în baza de pregătire de la Valdebebas. Pe un gard, fanii au agățat o pânză albă pe care era scris „Xabier, te iubim. Txapeldun, nu-ți pierde curajul”. În bască, Txapeldun înseamnă campion.
„Este o tradiție ca fanii lui Real Madrid să afișeze bannere la Valdebebas pentru a încuraja jucătorii și staff-ul tehnic înainte de meciuri importante, dar mesajul adresat lui Xabi Alonso a fost cu adevărat o surpriză”, conchide sursa menționată.