Reacția lui Andrei Rațiu după un gol spectaculos în La Liga: „A fost perfect”

Home » Reacția lui Andrei Rațiu după un gol spectaculos în La Liga: „A fost perfect”

După o primă repriză fără goluri, gazdele au reușit să deschidă scorul în minutul 55, datorită reușitei lui Andrei Rațiu, asistat de Alvaro Garcia. Totuși, rezultat final a fost de 1-1, Lukebakio reușind să egaleze pentru echipa andaluză în minutul 81. În clasamentul din La Liga, Rayo Vallecano ocupă locul 6, cu 36 de puncte, în timp ce FC Sevilla se află pe locul 11, cu 33 de puncte.

După meci, internaționalul român a comentat în presa din Spania despre golul său și despre desfășurarea partidei.

„Golul îi dedic familiei mele și viitorului meu copil! Abia ce primisem mingea și deja mă gândisem să șutez. Din fericire, a ieșit foarte bine.”

„Am obținut un punct, dar am pierdut două. Se părea că le aveam în mână. Sevilla a marcat un gol frumos, iar noi am pierdut punctele. Știam că sunt foarte periculoși pe contraatac. Trebuia să fim mai eficienți la finalizare. Trebuia să fim mai atenți în zona de atac. Chiar și eu am ratat câteva ocazii”, a spus Andrei Rațiu.

Andrei Rațiu, desemnat omul meciului

Andrei Rațiu, care a jucat întregul meci, a fost ales jucătorul meciului de platforma de specialitate SofaScore, primind nota 8,2.

Pe lângă gol, internaționalul român a mai realizat două pase decisive, un șut pe poartă, două intervenții reușite, câștigând 4 din cele 9 dueluri cu adversarii și atingând mingea de 90 de ori, având un procentaj de 75% la pase reușite (40 din 53).

„Nu ratați acest moment! Gol de excepție al lui Rațiu pentru Rayo Vallecano, care conduce Sevilla”, a menționat o sursă sportivă.

„O torpilă fantastică a lui Andrei Rațiu! Șut spectaculos cu piciorul drept, direct în vinclul porții adversare”, a subliniat o publicație din Spania.

„Gol magnific al lui Rațiu”, au remarcat și jurnaliștii din Turcia.

„Rațiu, un jucător complet. Are două goluri în acest sezon, iar pe precedentul l-a marcat pe 16 septembrie. Este al cincilea jucător din La Liga în ceea ce privește numărul de driblinguri. O performanță impresionantă!”, a concluzionat o altă publicație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Bonus în 3 etape, depuneri minime 100–300 RON, rulaj 20–30x, pariuri maxime 15 RON, câștiguri limitate la 10.000 RON, rotiri valabile 7 zile.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.