Reacția lui Hansi Flick după revenirea spectaculoasă a Barcelonei pe terenul Atletico

“A fost un meci extrem de greu, dar suntem foarte fericiți. Am avut o reacție fantastică. Să înscriem patru goluri în ultimele 20 de minute împotriva acestei echipe este o realizare remarcabilă. Sunt mândru de această echipă”, a afirmat Hansi Flick în cadrul unei conferințe de presă.

Reacția lui Hansi Flick după ”remontada” Barcelonei

“După ce am fost conduși cu două goluri, revenirea și câștigarea meciului cu 4-2 demonstrează că această echipă crede în propriile forțe. Aceste trei puncte sunt extrem de importante, iar noi ne aflăm pe primul loc cu un meci mai puțin, ceea ce este o situație ideală,” a adăugat antrenorul german, în timp ce Barcelona (locul 1, 60 puncte) îl depășește pe marea rivală Real Madrid (2, 60 puncte) datorită golaverajului, având un meci mai puțin de disputat împotriva echipei Osasuna.

Antrenorul echipei Atletico, Diego Simeone, a recunoscut, la rândul său, că Barcelona “este cea mai bună echipă din La Liga, care joacă cel mai bun fotbal” și are un avantaj considerabil în lupta pentru titlu.

El a regretat că jucătorii săi s-au “apărat slab” în finalul meciului, în timp ce formația catalană a forțat revenirea.

“Ne-am apărat necorespunzător. Lewandowski a marcat un ‘golazo' și au apărut îndoieli. Era nevoie să fim solidi, să fim puternici pentru a face față acestor mari jucători care joacă totul sau nimic. Din păcate, nu am reușit să ne menținem puternici, nici să răspundem și să valorificăm ocaziile pe care le-am avut,” a concluzionat Simeone.

FC Barcelona a obținut o victorie în deplasare, scor 4-2, în fața echipei Atletico Madrid, în derby-ul etapei a 28-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat duminică seara.

Atletico a condus cu 2-0 până în minutul 70 al meciului de pe stadionul Metropolitano, grație golurilor marcate de Julian Alvarez (45) și Alexander Soerloth (70), însă Barcelona a realizat o “remontada”, egalând prin reușitele lui Robert Lewandowski (72) și Ferran Torres (78) și preluând conducerea în timpul suplimentar, prin Lamine Yamal (90+2), înainte ca Ferran Torres să încheie tabela în minutul 90+8.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

Depunere minimă: 50 RON (Depunerea #1 și #3) / 100 RON (Depunerea #2)

*New users only

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 35x bonus + depunere. Pariu maxim 25 RON. Bonus valabil 10 zile. Skrill/Neteller nu sunt eligibile.

Oferta in curs de actualizare

Bonus Bun Venit:
Oferta
in curs de
actualizare

Oferta in curs de actualizare

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.