Reacție dezamăgitoare din partea Farului după înfrângerea din Giulești: „Muncim din greu, dar nu vedem rezultatele!”

Home » Reacție dezamăgitoare din partea Farului după înfrângerea din Giulești: „Muncim din greu, dar nu vedem rezultatele!”

Gazdele au început puternic. În minutul 9, Larie a deviat nefericit mingea în propria poartă după o acțiune creată de Dobre, iar zece minute mai târziu, Koljic a marcat pentru 2-0. Constănțenii au revenit în joc după pauză, datorită execuției superbe a lui Ionuț Vînă (56), însă Rapid a decis soarta meciului în minutul 67, prin același Dobre: 3-1 a fost scorul final.

„Muncim mult și nu vedem rezultatele!”

La final, mijlocașul Ionuț Vînă a participat la flash-interviuri, transmitând un mesaj clar și apăsat.

„Este o supărare mare, ne doream măcar un punct având în vedere cum s-a desfășurat meciul. Am început prost, am încasat rapid două goluri, unul dintr-o fază fixă și altul dintr-un contraatac. E greu, mai ales când joci împotriva echipelor ca Dinamo, Steaua sau Rapid.

În repriza a doua, am încercat să ne bucurăm de fotbal și să jucăm bine. La 2-1, am simțit că suntem mai buni, că putem marca, era chiar posibil să egalăm, să facem 2-2. E greu, nu știu, îmi e greu să-mi găsesc cuvintele, pentru că muncim mult și nu vedem roadele.

Îmi pun aceeași întrebare: de ce nu jucăm așa de la început, de ce ne ridicăm doar după ce primim gol? Ne antrenăm așa cum trebuie, știu că facem asta bine. Dacă nu aș fi convins de asta, aș spune altceva, dar noi încercăm să comunicăm, să ne concentrăm astfel încât fiecare jucător să înceapă bine meciul, pentru a evita aceste momente dificile. E complicat să revii de la 1-0 sau 2-0 în fața echipelor puternice.

A fost un gol frumos, dar în contextul unei înfrângeri, asta contează mai puțin.

Execuția a fost deosebită, dar obiectivul meu este să-mi ajut echipa. Atunci când apar astfel de momente, sunt binevenite, însă astăzi plecăm cu zero puncte”, a declarat Ionuț Vînă după meci.

Cu această victorie, Rapid urcă pe primul loc în Superliga, având 25 de puncte, în timp ce Farul a ajuns la al patrulea meci consecutiv fără victorie și rămâne pe locul 8, cu 15 puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere și pariu de minimum 20 RON, cotă min. 1.50, rulaj X3 al pariului gratuit în 30 de zile.

Valabil doar pentru conturi noi, verificare obligatorie, fără rulaj, doar pariuri multiple LIVE, cotă minimă 1.3 per eveniment.

Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.