Revelația românilor despre atmosfera din Kosovo, la Rahovec! Jurnaliștii din Kosovo au avut reacții imediate.

La o săptămână după acel moment, România a obținut o nouă victorie împotriva Kosovo. Minaur Baia Mare a învins echipa din Rahovec cu 38-31 în prima manșă a 16-imilor de finală ale EHF European Cup.

Atmosfera de la Rahovec – Minaur Baia Mare

Reprezentanții lui Minaur Baia Mare au menționat că, deși se așteptau la o atmosferă ostilă, având în vedere incidentele din partida România – Kosovo din Liga Națiunilor, au fost plăcut surprinși de comportamentul exemplar al fanilor kosovari și al oficialilor de la Rahovec.

De asemenea, cei de la Minaur au declarat că speră ca meciul retur să fie o “poveste despre handbal”, unde orice scandare ostilă împotriva kosovarilor să fie exclusă.

Multe vorbe și povești, emoții și ciudățenii, deplasare lungă întreruptă de un meci cu Timișoara și toate cele întâmplate după meciul de fotbal cu Kosovo.

Conducerea clubului a solicitat măsuri suplimentare de securitate și a primit promisiuni că vor fi implementate. După meci, jucătorii au spus că fanii s-au comportat exemplar și le mulțumesc celor din Rahovec pentru acest lucru.

Minaur a obținut victoria fără mari dificultăți și este aproape de optimile de finală. Meciul retur promite a fi o sărbătoare a handbalului, cu tribune pline de suporteri entuziaști, care își susțin echipa cu patos, lăsând “circul” deoparte”, se menționează pe site-ul oficial al clubului CS Minaur Baia Mare.

Reacția kosovarilor la mesajul lui Minaur

La scurt timp după declarațiile apărute pe site-ul CS Minaur Baia Mare, jurnaliștii de la Gazeta Express au reacționat.

Partida a fost desfășurată cu măsuri stricte de securitate, în urma incidentelor de la meciul de fotbal dintre România și Kosovo de pe 15 noiembrie. Totuși, clubul român a fost mulțumit de ospitalitatea întâlnită în Kosovo”, au scris aceștia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Oferta in curs de actualizare

Oferta- aici

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.