Săptămână roșie în WTA, dar rezultatele sunt promițătoare: câte jucătoare românce se află în top 100 mondial

Home » Săptămână roșie în WTA, dar rezultatele sunt promițătoare: câte jucătoare românce se află în top 100 mondial

Fără competiții în săptămâna trecută, trei dintre cele patru sportive românce aflate în top 100 WTA au înregistrat scăderi în clasamentul mondial.

Singura care a avut o evoluție pozitivă este Irina Begu, care a urcat două locuri, ajungând pe poziția 74, în timp ce Jaqueline Cristian a pierdut nouă din cele cincisprezece locuri obținute anterior după câștigarea trofeului de la Puerto Vallarta.

Patru jucătoare românce în top 100 WTA. Jaqueline Cristian, „primă rachetă”, loc 66 mondial

„Primă rachetă a României”, Jaqueline Cristian începe săptămâna pe poziția 66 mondială, cu opt locuri înaintea Irinei Begu (74 WTA), în timp ce Anca Todoni și Gabriela Ruse se află pe locurile 88 și 90 în clasamentul WTA.

Sorana Cîrstea se menține aproape de topul ierarhiei mondiale, ocupând locul 117, dar trebuie să recupereze 104 puncte WTA pentru a reintra în top 100 mondial.

Sorana Cîrstea, pe locul 117. Are 104 puncte de recuperat pentru a reveni în elită

De asemenea, Ana Bogdan este pe locul 165, iar printre primele zece jucătoare românce în tenisul mondial se mai află Miriam Bulgaru (211 WTA), Patricia Țig (217 WTA), Irina Bara (269 WTA) și Georgia Crăciun (374 WTA).

Sportiva care a avut cea mai mare ascensiune săptămâna trecută este Patricia Țig, care a urcat cu 26 de locuri în clasament, după victoria obținută în competiția WTA 250 de la Bogota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Disponibil pentru primele trei depuneri, cu cerințe de rulaj 35x și 45x pentru câștiguri din rotiri gratuite.
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Oferta valabilă pentru primele 4 depuneri (minim 30 RON). Rulaj 35x pentru bonus + depunere. Rotiri gratuite valabile 3 zile.

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.