Scoția nu a avansat niciodată din grupe în cele opt participări la turneele finale
Ultima dată când Scoția a fost prezentă la un turneu final de Cupă Mondială a fost în 1998. Sub conducerea lui Craig Brown, echipa a terminat pe ultimul loc în Grupa A, acumulând un singur punct. Colin Hendry și coechipierii săi au înregistrat o înfrângere în fața Braziliei (1-2) și a Marocului (0-3) și au remizat cu Norvegia (1-1).
Astfel, „Armata Tartan” a luat parte la opt ediții ale Cupei Mondiale (1954, 1958, 1974, 1978, 1982, 1986, 1990, 1998), însă nu a reușit să treacă de faza grupelor, în ciuda prezenței unor jucători de renume precum Denis Law, Kenny Dalglish, Jim Leighton, Alex McLeish, Ally McCoist, Danny McGrain, Gary McAllister, Billy Bremner, Graeme Souness, Joe Jordan, Peter Lorimer, Alan Hansen, John Wark și Gordon Strachan.
Echipa actuală, condusă pe teren de Craig Gordon (Heart of Midlothian), Andy Robertson (Liverpool) și Scott McTominay (Napoli), a câștigat Grupa C a preliminariilor europene după victoria în meciul decisiv cu Danemarca (3-2), eliminându-i pe nordici și pe Grecia și Belarus.
Lotul Scoției la CM 1998:
Portari – Jim Leighton (Aberdeen), Neil Sullivan (Wimbledon), Jonathan Gould (Celtic)
Fundași – Colin Hendry (Blackburn Rovers), Colin Calderwood (Tottenham), Tom Boyd (Celtic), Tosh McKinlay (Celtic), David Weir (Heart of Midlothian), Matt Elliott (Leicester City), Derek Whyte (Aberdeen), Christian Dailly (Derby County)
Mijlocași – Jackie McNamara (Celtic), Craig Burley (Celtic), John Collins (AS Monaco), Paul Lambert (Celtic), Scot Gemmill (Nottingham Forest), Billy McKinlay (Blackburn Rovers)
Atacanți – Kevin Gallacher (Blackburn Rovers), Gordon Durie (Rangers), Darren Jackson (Celtic), Simon Donnelly (Celtic), Scott Booth (FC Utrecht)
Antrenor – Craig Brown
Foto – Getty Images