„Se va desfășura în România”

Home » „Se va desfășura în România”

Leonard Doroftei (54 de ani) se pregătește pentru un meci de gală și e gata să revină în ring! Acesta va fi un meci demonstrativ, iar adversarul său va fi argentinianul Raul Horacio Balbi (51 de ani).

După o perioadă de cinci ani petrecută în Canada, alături de soție și copii, Leonard Doroftei s-a întors în România. A deschis o sală de box unde își îndeplinește rolul de mentor și profesor pentru tinerii pugiliști, iar în acest an intenționează să organizeze un meci demonstrativ.

Adversarul său va fi Raul Horacio Balbi, bărbat pe care l-a învins pe 5 ianuarie 2002, când a câștigat titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară, versiunea WBA.

Leonard Doroftei e în culmea fericirii: „Ne mărim familia” » Bebelușul se va naște în luna aprilie

INEDIT

Leonard Doroftei e în culmea fericirii: „Ne mărim familia” » Bebelușul se va naște în luna aprilie

„Îmi propun să am un meci anul acesta cu Balbi. Va fi ceva demonstrativ. Este doar o idee, deocamdată, nu am discutat detaliile. Vreau să se întâmple în România”, a declarat Doroftei în cadrul unei intervenții media.

Doroftei și Balbi s-au întâlnit de două ori pe ring, iar argentinianul a fost învins și în meciul revanșă. Pe 31 mai 2002, la București, Doroftei a câștigat mai clar, cu decizia 3-0, după ce câștigase și în prima întâlnire, pe 5 ianuarie, cu 2-1.

„Românii m-au apreciat la adevărata valoare!”

Singura înfrângere din cariera sa profesionistă a avut loc pe 25 iulie 2004, când a pierdut prin KO în fața italo-canadianului Arturo Gatti, campionul en titre WBA la categoria ușoară, la Atlantic City (SUA).

Într-un interviu, Doroftei a discutat despre veniturile sale din carieră, având un palmares de 22 de victorii din 24 de meciuri. „Am boxat împotriva lui Gatti pentru o sumă de aproximativ 500.000 de dolari. În final, eu am primit 100.000. În întreaga carieră am câștigat în jur de un milion. Mai puțin, aproape de un milion, ceea ce este relativ puțin pentru meciurile pe care le-am disputat”, a menționat Doroftei.

„Consider că românii m-au apreciat la adevărata valoare! Îi iubesc și îi respect! Indiferent de părerea pe care o au, pentru mine sunt foarte importanți!”, a adăugat fostul boxer.

Vanessa Doroftei. FOTO: Arhivă personală / Instragram

Cum a evoluat cariera lui Doroftei

  • Campion mondial, categoria semimijlocie, versiunea WBA: pe 5 ianuarie 2002 l-a învins pe Raul Balbi la puncte, decizie 2-1, la San Antonia (SUA)
  • În revanșa din 31 mai, de la București, românul a câștigat din nou, cu decizie 3-0
  • Meci de unificare a centurilor WBA și IBF, la semimijlocie: pe 17 mai 2003, în confruntarea cu Paul Spadafora, meciul s-a încheiat la egalitate, iar fiecare sportiv și-a păstrat centura
  • A pierdut centura WBA fără a lupta: nu a trecut de proba cântarului înainte de meciul cu panamezul Manuel Callist, care ar fi trebuit să aibă loc pe 24 octombrie 2003
  • Palmares: 24 de meciuri, 22 de victorii (8 prin KO), 1 meci egal, și 1 înfrângere
  • A primit în 2002 Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler din partea președintelui Ion Iliescu. A fost președinte al FR Box în perioada 2012-2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonusul necesită o depunere minimă de 100 RON, cu rulaj de x35 pentru bani sau x1 depunere + x35 câștiguri pentru rotiri gratuite.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Bonusul este valabil doar pentru noii jucători care își verifică contul.

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.