Joia trecută, la Casa Olimpică din Lausanne, cei 7 candidați pentru președinția Comitetului Internațional Olimpic, care va înlocui pe germanul Thomas Bach, au susținut prezentările în fața a 100 de membri ai CIO care vor vota în martie la Atena. Evenimentul a avut o atmosferă misterioasă, amintind de o operațiune semi-ilicită, în care alegerea unui papă părea mai democratică. Deși nu era necesar, CIO a demonstrat din nou că preferă să opereze în culise, ferit de ochii publicului, așa cum face din 1894, rămânând o organizație cunoscută pentru secretomania ei.
De data aceasta, au împins lucrurile la extrem. Jurnaliștii nu au avut acces, sesiunea nu a fost transmisă și nu a fost disponibilă pe rețelele sociale. Cei prezenți în sală au lăsat la intrare nu doar paltoanele, ci și telefoanele. Nu a existat nicio interacțiune între candidați și membrii CIO. Fără întrebări sau schimburi de idea.
Fiecare candidat a avut 15 minute pentru a-și expune viziunea asupra viitorului mișcării olimpice și al Jocurilor. Bănuiesc că niciunul dintre vorbitori nu a uitat să sublinieze necesitatea unei transparențe mai mari, dar vorbim despre intenții și nu despre fapte.
Nu putem să nu ne întrebăm de ce a fost necesar ca 100 de persoane să călătorească cu avioane de primă clasă la Lausanne și să se cazeze la hoteluri de lux, când totul s-ar fi putut realiza de acasă, prin videoconferințe, așa cum a procedat Gianni Infantino cu alegerea gazdelor pentru Campionatul Mondial din 2030 și 2034.
După prezentări, candidații au avut ocazia să se întâlnească cu un grup restrâns de ziariști, înghesuiți într-o încăpere mică. Aici, fiecare a răspuns la întrebări scurte, rămânând în limita celor 10 minute alocate:
Prințul Feisal bin al Hussein al Iordaniei a afirmat că, dacă ar fi fost președinte, procesul ar fi fost mai deschis, subliniind dreptul publicului de a cunoaște candidații și ideile acestora. De asemenea, a sugerat că relațiile sale stimulează oportunitățile.
David Lappartient, președintele Federației Internaționale de Ciclism din Franța, a evidențiat importanța reintegrării Rusiei în mișcarea olimpică, menționând că va colabora cu administrația americană pentru organizarea JO 2028.
Johan Eliasch, președintele Federației Internaționale de Schi, a declarat că, în această lume polarizată, sportul are puterea unificatoare de a crea speranță. O afirmație optimistă, dar cu un fond realist.
Juan Antonio Samaranch Jr. a fost întrebat serios dacă numele său îl ajută în această competiție. Răspunsul său a fost că nu este sigur, iar o declarație interesantă a fost legată de valoarea Jocurilor Olimpice comparativ cu campionatele mondiale.
Kirstie Coventry din Zimbabwe, prima femeie care candidează pentru conducerea CIO, a împărtășit visul său sportiv început la vârsta de 9 ani, dar a ezitat să explice ce visuri ar putea avea o fetiță de aceeași vârstă în contextul actual al sportului.
Sebastian Coe din Anglia, fost atlet și președinte al World Athletics, a afirmat că se simte pregătit pentru acest post. A menționat că atletismul joacă un rol esențial în succesul financiar al Jocurilor, cu milioane provenind din drepturile de televiziune.
Morinari Watanabe din Japonia, președintele Federației Internaționale de Gimnastică, a propus o idee revoluționară: organizarea Jocurilor Olimpice în cadrul unei competiții continue de 24 de ore, pe 5 continente, cu o selecție diversificată de sporturi.
Clasamentul ar sta astfel: Coe, Samaranch, Lappartient, însă în acest context, distincția între argint și bronz poate fi considerată mai puțin semnificativă.