– Publicat pe 25 noiembrie 2025, 15:11 / Actualizat pe 25 noiembrie 2025, 15:16
Julian Bonilla (29 de ani) a ajuns la un acord cu Oțelul Galați pentru rezilierea contractului. Fundașul central, transferat în ianuarie, a început să devină din ce în ce mai nemulțumit din cauza timpului redus de joc în noul sezon, dar și din cauza întârzierilor în plata salariilor.
Conform informațiilor Gazetei Sporturilor, jucătorul columbian a depus memoriu la FIFA, ceea ce ar putea atrage după sine o nouă interdicție în privința transferurilor pentru echipa gălățeană. Fundașul, care a evoluat timp de șapte ani în Portugalia, solicită plata integrală a salariilor până la termenul limită, iunie 2028.
Julian Bonilla, în dispută la FIFA cu Oțelul Galați
Pentru antrenorul Laszlo Balint, Julian Bonilla nu a constituit o opțiune viabilă pentru apărarea Oțelului. În sezonul trecut, a jucat în patru meciuri, iar în Superliga 2025-2026 a fost folosit doar în două partide ca titular, contra Petrolului și Farului, la începutul campionatului.
În meciul de la Ovidiu, apărătorul a suferit o accidentare musculară, ceea ce l-a exclus din echipă. De atunci, nu a mai jucat deloc. Jucătorul, originar din Bogotá, a raportat neplata salariilor către FIFA, similar cu situația recentă a lui Samy Bourard, care a fost și el legitimat la Galați în sezonul anterior.
Dacă pentru Bourard, Oțelul și-a onorat datoria, însă a întârziat plata penalităților, FIFA a decis să impună interdicție la transferuri până la soluționarea completă a obligațiilor financiare.
Acum, Oțelul se confruntă cu o nouă problemă și va trebui să plătească datoriile către Bonilla pentru a evita blocarea transferurilor în iarna care urmează.

Julian Bonilla a devenit liber de contract după despărțirea de Oțelul Galați.
Fundașul a ajuns în România la începutul anului, după ce a plecat de la FC Felgueiras 1932 din liga secundă portugheză. La 21 de ani, a făcut pasul în Europa, părăsind-o pe Real Fortaleza din țara sa natală pentru a semna cu Quarteirense.
În cariera sa, a mai evoluat pentru Moncarapachense (2018), Sacavenense (2018-2019), Esperanca Lagos (2019-2020), Oliveira do Hospital (2020-2022) și Varzim (2022-2024).
150.000 de euroeste cota de piață a lui Julian Bonilla, conform site-urilor de specialitate.
Pentru Oțelul, urmează meciul cu Dinamo, programat pe Arena Națională din București sâmbătă, la ora 20:45, în runda a 18-a a Superligii.
Paul Iacob, Ne Lopes, Vadik Murria și Dan Neicu sunt opțiunile lui Lazslo Balint pentru axul defensiv, la care se poate adăuga și mijlocașul defensiv Diego Zivulic.