• Câștigătoare la Roland Garros 2018
• Câștigătoare la Wimbledon 2019
• Locul 1 în clasamentul WTA la finalul anilor 2017 și 2018
• 64 de săptămâni ca numărul 1 mondial
• 24 de titluri WTA la simplu
• Un titlu WTA la dublu
Acestea sunt reperele cu care trebuie să începem discuția despre Simona Halep. Două titluri de Grand Slam și 64 de săptămâni ca lider mondial! Foarte puțini sportivi pot să se mândrească cu astfel de realizări la nivel global. Simona a reușit să se impună în acest domeniu prin eforturile sale personale, beneficiind doar de sprijinul părinților săi. O țară care a dat lumei pe Ilie Năstase și Virginia Ruzici, câștigători de Grand Slam, nu dispune de o Academie de tenis care să sprijine tinerii talentați. Acesta ar trebui să fie un obiectiv național, la fel cum este și în handbal. În prezent, și înotul ar trebui să beneficieze de aceeași atenție, având în vedere medaliile mondiale și olimpice câștigate de David Popovici. Statul român nu trebuie neapărat să construiască astfel de academii, dar ar putea create condiții favorabile pentru investitorii care doresc să dezvolte astfel de proiecte în tenis, handbal sau înot.
Trebuie să fii cu adevărat lipsit de pasiune și empatie pentru a nu aprecia marile meciuri și victoriile unui sportiv de-al tău, incapabil să te bucuri că un român a fost cel mai bun din lume timp de aproape un an și jumătate și că se menține constant în top 5 sau top 10 la nivel internațional. Atunci, ce rost mai are să te interesezi de sport sau să-l comentezi, dacă ești un pesimist și vezi doar aspectele negative atunci când victoriile unui sportiv din România sunt atât de demne de apreciere?
Simona, esența sportului
În viziunea mea, Simona a simbolizat excelența în sport timp de mulți ani. A fost inspirația care m-a ajutat să găsesc motivația de a scrie despre tenis și nu numai, aducând în sport emoția, bucuria, satisfacția și mândria pe care le așteptam de mult.
A afirma că nu a avut adversare de valoare, cum susțin unii și despre Steaua care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, este deplasat. Este o gândire meschină, lipsită de context. Avem atât de puține momente de bucurie în sportul românesc, încât nu pot înțelege de ce nu le putem aprecia atunci când ele survin.
Reflectați la ceea ce ne înconjoară. Ne subestimăm și le găsim tot felul de defecte celor care au fost cei mai buni din lume în domeniile lor: „Hagi n-a fost atât de mare”, „Halep n-a avut rivalitate”, „Neagu a jucat doar pentru ea”. Toți acești sportivi beneficiază de recunoaștere internațională, în timp ce noi îi denigrăm.
Trebuie menționat că nu susțin niciodată o laudă exagerată. Atunci când sunt motive să-i criticăm, o facem. Dacă au greșit, le discutăm erorile, dar este incorect să le anihilăm toate meritele și să le considerăm doar oportuniști.
Greșelile Simonei
Este evident că Simona a comis și greșeli. De exemplu, atunci când a ales să își concedieze întregul staff românesc în favoarea Academiei lui Mouratoglou. Sau când nu a declarat un supliment care i-a fost administrat de echipa lui Mouratoglou. A plătit un preț pentru acestea. Toate aceste decizii au condus la o retragere mai puțin onorantă, după un rezultat de 1-6, 1-6 într-un turneu modest, desfășurat la Cluj.
Cu toate acestea, pentru mine, Simona va rămâne o mare sportivă, o luptătoare remarcabilă, o româncă ambițioasă care s-a confruntat cu cele mai mari jucătoare de tenis din lume, reușind să le înfrunte de două ori în cele mai importante competiții și să fie lider mondial timp de 64 de săptămâni.
Îți mulțumim, Simona! Poate ne-am fi dorit mai mult deși ne-ai oferit deja atât de mult.
