Soția și cumnatul, primii arestați; o legendă susține că ar fi fost victima unui soldat al Armatei Roșii.

În istoria fotbalului românesc, acest incident abominabil este cu siguranță unic. Ion „Ale” Popescu a fost împușcat mortal. Se spune că motivul ar fi fost o crimă pasională, posibil la cererea soției sale, sau o ucidere insidioasă din partea unui soldat rus din Armata Roșie.

În perioada întunecată din istoria modernă a României, dintre 1944 și 1958, țara noastră a experimentat teroarea provocată de armata sovietică “eliberatoare”, care a instaurat frica în rândul populației.

Iată povestea așa cum a fost prezentată în “Football Club Craiova – regina neîncoronată a fotbalului românesc”, o lucrare remarcabilă despre începuturile fotbalului craiovean și despre primul titlu național câștigat de o echipă din Oltenia, realizată de Iulian Meianu și Florin Jianu, lansată la finele anului trecut:

„Se opusese fizic unui soldat sovietic care voia să îi fure ceasul”

Ioan „Alé” Popescu (n. 8 iunie 1910, București) a fost un fotbalist foarte apreciat, vicecampion național cu Unirea Tricolor București în 1934, devenind un nume cunoscut datorită jocului său. Debutul său în prima divizie a avut loc pe 30 octombrie 1932, în meciul Unirea Tricolor – U. Cluj 2-2, în care a marcat un gol.

Considerat cel mai bun centru atacant din București în perioada sa, Popescu nu a reușit să joace pentru echipa națională din motive obscure, după ce un incident involuntar la un antrenament a dus la un conflict cu un membru al comisiei de selecție. După înrolarea sa în armată, a acceptat o ofertă de 25.000 lei pentru a juca la Rovine. La finalizarea stagiului său militar, s-a întors la Unirea Tricolor, unde a fost plătit bine.

Utilitatea sa pe teren l-a adus din nou în atenția presei, care l-a dorit în echipa națională. Totuși, viața de noapte îi afecta performanțele pe teren, transformându-l în rezervă în diverse competiții. Chiar și după șase convocări ratate, cariera sa a fost întreruptă de o accidentare gravă care a necesitat intervenții chirurgicale costisitoare.

După recuperare, s-a dedicat pregătirii unei echipe noi, Mica Brad, înainte de a suferi alte accidentări. În 1936, a devenit antrenor la Gloria C.F.R. Galați, iar mai apoi la A.C.S.A. București. Între timp, a făcut mai multe transferuri, semnând cu diverse echipe din țară. În 1939, a fost antrenor-jucător la U.C.B. București și ulterior la echipa locală Traian din Tighina.

În perioada războiului, a rămas în Brașov, fiind la conducerea echipei Metrom. După război, a revenit la Craiova, unde și-a continuat cariera și s-a căsătorit. Totuși, legăturile sale cu trecutul, în special cu Unirea Tricolor, încep să îi afecteze cariera, iar în ianuarie 1947 a fost propus ca antrenor la Vâlceana Rm. Vâlcea. Visita sa la Craiova s-a încheiat tragic, când a fost ucis în noaptea de 8 ianuarie 1947, după ce a evitat să moară în timpul războiului.

Tradiția populară l-a transformat într-o legendă, făcându-l să pară victima unui jaf săvârșit de ocupanți: ,,se opusese fizic unui soldat sovietic care voia să îi fure ceasul”. Ziarele din acea vreme, sub controlul noii puteri, au sugerat că ucigașul ar fi fost un membru al familiei. După asasinat, soția lui, Elena Popescu, acuzată de infidelitate, a fost reținută împreună cu fratele său, studentul Constantin Bătrânica.
(“Football Club Craiova – regina neîncoronată a fotbalului românesc”, volumul I, pag. 38-39)

Cazul a fost „ascuns” de presa comunistă

Presa de atunci a fost reticentă în privința detaliilor. În publicațiile „România liberă” și „Sportul popular”, au apărut doar câteva informații superficiale. După aceea, s-a instaurat tăcerea.

În acele vremuri, abuzurile ocupanților sovietici erau frecvente, și se obișnuia ca aceștia să ia de la cetățeni tot ce doreau. De aceea, exista o expresie cunoscută: „Davai ceas, davai palton”. Uite ce a apărut în cele două ziare în 15 și 18 ianuarie.

Asasinarea unui antrenor de fotbal

CRAIOVA. 13. – Duminică, la ora 8, s-a comis un asasinat odios care a scandalizat întregul oraș. Cunoscutul antrenor Ale Popescu a fost împușcat mortal cu un glonte de revolver pe str. Eremia Grigorescu.
În legătură cu acest asasinat au fost reținuți Elena Popescu, soția victimei, și studentul Constantin Bătrânica, fratele acesteia, asupra căror suspiciuni planează.
(“România liberă”, 15 ianuarie 1947, și “Sportul popular”, 18 ianuarie 1947)

„Nimic nu-i prevestea tristul destin care-l aștepta”

„Gazeta Sporturilor”, care în aprilie 1947 și-a încheiat activitatea, a publicat și ea doar câteva rânduri, fără a oferi detalii clare despre circumstanțele crimei.

Fapte și comentarii
Ale Popescu

O știre înregistrată în categoria faptele pasionale vorbește despre moartea lui Ale Popescu, fostul jucător al Unirei Tricolor și un antrenor foarte talentat, asasinat în condiții de mare senzaționalism.
Moartea sa timpurie reprezintă o pierdere pentru fotbalul nostru, care avea în el o valoare deosebită. L-am văzut și am discutat cu el cu câteva zile înainte de a pleca la Craiova. Era plin de optimism și vorbea cu pasiune despre fotbal. Abia aștepta să se întoarcă la activitatea sa preferată de a crea și a dezvolta tinerii în sport.
Nimic nu-i prezenta soarta sumbră care-l aștepta. Astăzi, Ale Popescu nu mai este. Fie-i țărâna ușoară!
(“Gazeta Sporturilor”, 18 ianuarie 1947)

19goluri a reușit Ion „Ale” Popescu în prima divizie

În anii tumultuoși de după război, când foametea și „jugul” sovietic apăsau asupra oamenilor, nimeni nu s-a mai întrebat cum a evoluat ancheta în cazul asasinatului lui Ion „Ale” Popescu.

Nu s-au mai publicat noutăți, iar soarta Elenei Popescu și a fratelui ei, Constantin Bătrânica, rămâne un mister. De asemenea, nu s-a aflat dacă a existat vreo dovadă că asasinatul ar fi fost legat de Armata Roșie.

Ion „Ale” Popescu, un jucător care a făcut echipă cu mari fotbaliști din perioada interbelică și un antrenor care începea să își lase amprenta în fotbal, a avut un sfârșit tragic, fiind împușcat pe o stradă din Craiova.