„Stabiliți un obiectiv și dăruiți tot pentru a-l atinge”

– Ștefania, felicitări pentru anul excelent pe care l-ai avut în atletism! Gazeta Sporturilor îți prezintă trofeul „Promisiunea anului 2025”. Cum a fost anul acesta pentru tine?
– Mulțumesc mult! A fost un an cu provocări, dar s-a încheiat superb cu medalia la Europene, ceea ce a fost destul de neașteptat. De fapt, știam că voi lua o medalie, îmi stabilisem un obiectiv în urmă cu un an, dar nu știam ce culoare va fi. A fost un an în care am avut fluctuații în mental, dar am reușit să mă recuperez.

– Care sunt cele mai importante medalii pe care le-ai obținut în acest an?
– Am câștigat Europenele de Under 20 din Finlanda, acesta a fost apogeul carierei mele de până acum! Am reușit să stabilesc și recordul competiției: 55,55 de sutimi la 400 m cu garduri.

– Care a fost cel mai dificil moment din acest an?
– Chiar înainte de Europene, în Tampere, am fost într-un cantonament în Estonia. De fiecare dată când antrenamentul includea garduri, nu reușeam să execut cum îmi doream. Pașii dintre garduri nu erau cum trebuia și asta mi-a stârnit îngrijorare legată de performanța mea. Am fost un pic deprimată, dar, surprinzător, totul a ieșit bine.

– Iar tu ai reușit să câștigi medalia de aur.
– Exact, a fost o mare surpriză, nu mă așteptam să mă văd câștigătoare, mai ales când eram la start, în finală. Totul a venit natural.

Ștefania Uță, campioană europeană U20 la 400 m garduri/Foto: Getty Images

– Cum ai trăit acel moment? Povestește-ne un pic despre el.
– Nu știm exact dacă am câștigat, pentru că diferența era minimă. A fost o chestiune de noroc că m-am prezentat în fața adversarei, care a căzut, și din această cauză a fost dificil să-mi dau seama. Am mai trecut printr-o situație similară în 2023 la Maribor. Mă gândeam că poate istoria se repetă, dar de data aceasta a fost în avantajul meu.

– Ai ascultat imnul României, cu sportivi din peste 50 de țări. Cât de important a fost acest moment pentru tine?
– A fost extrem de important, iar eu încerc să mă obișnuiesc cu acest sentiment, sperând să continui să-l resimt. E minunat să vezi cum o întreagă galerie te privește cu mândrie, iar eu eram la fel de mândră. A fost un moment memorabil.

Ștefania Uță: „Am descoperit atletismul din întâmplare. Eu făceam înot!”

– Cum ai ajuns să-ți descoperi pasiunea pentru atletism?
– Nu a fost neapărat o pasiune. A fost mai degrabă o întâmplare. Am venit la cursurile de înot, iar antrenoarea mea m-a observat, văzându-mi fizicul, și m-a întrebat dacă am făcut vreun sport. Eu am răspuns că nu. Astfel a început totul. A sunat-o pe mama mea, m-a chemat la atletism. Nu știam exact ce presupune, dar având multă energie când eram mică, am decis să încerc.

– Deci a fost o întâmplare, nu?
– Da, nu m-am gândit prea mult la asta.

Ștefania Uță, nominalizată de Federația Europeană de Atletism pentru un premiu/Foto: Getty Images

– Când au început să apară rezultatele, te-ai uitat la alți atleți români sau internaționali? Te-ai inspirat să urmărești concursurile lor?
– Normal că m-am uitat și la ceilalți, pentru că la început nu știam cum funcționează competițiile internaționale. M-am inspirat să observ cum se desfășoară lucrurile și în afară, dar și în România. Am început să-mi fac prieteni și am învățat de la ei despre experiențele lor în sport.

„Școală și antrenamente? E cam greu, în 2026 am și Bacalaureatul”

– Cum reușești să îmbini școala cu sportul? Care e rutina ta?
– E destul de greu, mai ales acum, în clasa a 12-a, deoarece pregătesc Bacalaureatul. Fac eforturi să le mențin în echilibru. O zi plină ar fi când am două antrenamente, iar orele începe uneori de la 7:30. Aș putea face antrenamentul de dimineață în jurul orei 9.

– Înțeleg.
– Apoi mă întorc la școală, și dacă am timp, încerc să dorm. Antrenamentele au fost planificate mai devreme, pentru că se întunecă devreme, iar al doilea antrenament ar avea loc pe la 4. Ajung acasă, și dacă trebuie să învăț, asta fac. Dacă nu, pictez un tablou și asta îmi ocupă ceva timp.

– Practic, nu ai timp liber.
– Da, dar sunt curioasă, îmi place să urmăresc diferite lucruri, nu neapărat filme; poate documentare sau podcasturi, și încerc să-mi fac timp și pentru acestea, chiar dacă nu reușesc mereu.

– Majoritatea antrenamentelor se desfășoară în aer liber, nu?
– Da, fiindcă la 400 garduri în sală nu se poate face decât antrenamente cu garduri scurte.

„În sala din Vâlcea nu pot să-mi fac antrenamentele…”

– Cât de dificilă este pregătirea în timpul iernii, mai ales când vine zăpada?
– Deocamdată a fost acceptabil, dar când apare gerul și ninge, avem avantajul că primim suport din partea clubului. De câțiva ani mergem în cantonamente în Antalya, unde vremea este caldă. Acolo, în sala din Vâlcea, nu am condițiile necesare pentru antrenamentele pe care ar trebui să le fac.

– Rezultatele tale sunt în creștere. S-a schimbat ceva în pregătirea ta în acest an față de anii anteriori?
– Nu, eu am realizat în mare parte același tip de antrenamente de când mă antrenez. Antrenamentele au fost eficiente, iar eu continui să progresez, chiar și cu mici ajustări, în funcție de cum mă simt.

– Ai participat la multe competiții în străinătate. Este diferența semnificativă?
– Da, pe unde am fost eu a fost o diferență notabilă! Ei investesc mult mai mult în sport, iar competițiile se desfășoară pe stadioane bine amenajate, cu piste de calitate. În București, un singur stadion este autorizat pentru competiții, iar acel stadion nu este într-o stare excelentă. La Craiova, stadionul este acceptabil, dar vântul poate fi o problemă. E bine și ce avem noi aici, dar când vezi investiția din afară, simți diferența.

„Încerc să evit dulciurile, prăjiturile și fast-foodul”

– Dacă ar fi să faci un bilanț al acestui an, cum te simți? Ești mulțumită de realizările tale?
– Mi-am dorit să ajung aici, dar nu am crezut că voi reuși să obțin realizările dorite până la Europene. Mă bucur că am reușit! A fost un an complicat, mai ales având în vedere că anul trecut am suferit două leziuni care m-au ținut departe de competiții, și nu aveam încredere în mine, mai ales în ceea ce privește gardurile.

– Este greu să gestionezi presiunea la doar 17 ani? Când aceasta a explodat odată cu performanța ta.
– Puțin, dar cei din jurul meu îmi spun să nu mă concentrez prea mult pe presiune. Dar recunosc că uneori o pun eu pe umerii mei. Nu pentru că trebuie să îmi mențin o imagine, ci pentru că vreau să rămân la un nivel înalt. Cred că este normal într-o carieră sportivă să ai suișuri și coborâșuri, dar încerc să rămân pozitivă, pentru că mentalul joacă un rol crucial în viața unui sportiv.

– Și, pe lângă mental, cum ești la capitolul alimentație?
– Nu pot spune că sunt perfectă, mai am și momente de “slăbiciune”, dar mă străduiesc să mă mențin departe de dulciuri, prăjituri, fast-food și să fiu atentă la alimentația mea. E un pic greu din cauza lipsei de timp, dar am sprijinul familiei. De asemenea, beneficiez de bursă, ceea ce facilitează viața, deoarece pot comanda hrana necesară. Încerc să mă mențin într-o formă bună.

„Sper la o finală la Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles”

– Intrăm în noul an 2026 cu multe competiții. Ce obiective ai pentru Ștefania Uță?
– Obiectivul principal este Campionatul Mondial de la Oregon din vară. La asta mă concentrez, vreau să ating o formă optimă în acel moment, iar antrenoarea mea gândeste la fel. Orice competiție înainte de aceasta este un bonus. Nu știu ce teste vor fi în sală, dar nu cred că voi concura la garduri, ci mai degrabă la 400 m plat. Trebuie să am o pregătire adecvată pentru a obține rezultate decente în sală, dar vom vedea cum se desfășoară lucrurile.

– În competițiile majore, alergi doar garduri?
– Da, la nivel internațional alerg doar la 400 m cu garduri. La Balcaniade, am mai alergat 400 plat și câteva ștafete. În România, alerg pentru a mă pregăti, de obicei, în prima zi alerg 400 m și în a doua zi alerg 400 m garduri, simulating competiția, unde trebuie să susțin trei curse consecutive.

– Ai întreaga carieră în față. Jocurile Olimpice sunt visul suprem pentru orice sportiv.
– Așa este. Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles, vor fi o provocare, deoarece atunci voi avea 21 de ani. Sper doar să ajung în finală. Cred că sportivele aflate în vârful ierarhiei acum vor fi și atunci. Nu mă aștept la o medalie, ci doar să mă calific, să alerg bine și să fiu în finală, iar la următoarele Jocuri îmi voi propune să obțin o medalie.

– Chiar și o calificare în finală ar fi o realizare imensă pentru România.
– Da, așa este.

„Nu sunt superstițioasă, nu cred în astfel de lucruri”

– Cum vezi viitorul tău pe termen lung? Care este împlinirea supremă pentru tine?
– Aurul la Jocurile Olimpice ar fi momentul în care să pot spune că mi-am îndeplinit toate obiectivele și, desigur, tot ce vine cu acestea. Vreau să fiu o inspirație pentru ceilalți, să-i motivez să facă sport. Știu cât de greu este, cunosc sacrificiile, dar știu și că merită. Am trecut prin momente de îndoială, dar vreau să arăt că se poate depăși orice obstacol și că e normal să ai momente de ezitare. Aș vrea să fiu un exemplu de perseverentă.

– Prietenii tăi te consideră o sursă de inspirație acum?
– Da, cred că da. Cea mai bună dovadă ar fi colega mea de bancă. Suntem la o clasă sportivă, iar ea în trecut nu făcea sport, dar când am devenit apropiate, a început și ea să vină la atletism. Prietenii apropiați mă susțin mereu, lucru care nu-mi lipsește în viața mea.

– Există vreun secret despre tine, dintr-o cursă sau din viața de zi cu zi, pe care nu-l știm?
– Un secret? Poate părea că totul este calculat în curse, dar nu este așa. De multe ori câștig din intuiție sau noroc, pentru că de obicei nu îmi planific cursele. Ar trebui să îmi dedic mai multă atenție acestei gestionări.

– Ești superstițioasă?
– Nu sunt foarte superstițioasă. Totuși, la Europene am desenat o stea, gândindu-mă că poate îmi va aduce noroc. Am scris și un bilețel, dar nu mai știu ce am scris. Am simțit că poate aduce un pic de noroc. Probabil că îmi voi mai desena acea stea.

„Antrenoarea mea are mai multe emoții decât mine la curse”

– Dacă ai putea schimba un singur aspect din acest an, ce ai alege și crezi că ar fi avut un impact asupra unei curse importante?
– Poate aș schimba gândirea pe care am avut-o înainte de Europene. Dacă ar fi să fac o schimbare generală, mi-ar fi plăcut să am o imunitate mai puternică. După întoarcerea din Antalya, am răcit și am avut pneumonie, ceea ce m-a afectat serios. Am pierdut două luni și nu am reușit să încep sezonul de vară cum mi-aș fi dorit, și poate asta ar fi putut face o diferență.

– Cum este raportul tău cu Alina Gabriela Enescu, antrenoarea ta? Cum vă înțelegeți?
– Suntem foarte apropiate. Îmi demonstrează multă grijă și sunt foarte recunoscătoare pentru tot sprijinul ei. Nu cred că aș fi ajuns aici fără ea. Este dedicată muncii noastre, iar eu încerc să-i răsplătesc eforturile cu performanțe. Suntem foarte legate zi de zi. Chiar dacă este exigentă la antrenamente, nu am ce să-i reproșez; nu trebuie să fie ușor. Există și momente de dispută, dar sunt normale.

– A crescut presiunea asupra ta?
– Din partea antrenoarei, nu. Înainte de Europene mi-a spus: „Nu contează, bucură-te de cursă, dacă nu te simți bine, nu e o problemă”. Nu simt că pune presiune, mai mult eu pun, așa cum am spus. Are mai multe emoții decât mine la curse și încearcă să nu mi le transmită.

– Un mesaj pentru tinerii care se uită la tine, dar nu practicǎ sport? De ce ar trebui să iasă din casă, să renunțe la telefoane, TikTok și alte gadgeturi?
– Cred că totul trebuie făcut cu măsură. Le-aș spune că, în orice alegere din viață, vei trece prin momente grele, dar important e să îți stabilești un obiectiv și să sacrifici totul pentru el. Dacă alegerea este corectă, pe viitor îți va face viața mai ușoară și mai frumoasă.