„Briliantul” a criticat aspru pe Munteanu pentru felul în care a gestionat interesul vicecampioanei, afirmând că jucătorul este complet deconectat de la realitate.
Mutu: „Bine a făcut Gigi”
Adrian Mutu a lăudat decizia lui Gigi Becali de a stopa negocierile și îi reproșează atacantului pretențiile exagerate, care l-ar fi făcut cel mai bine plătit fotbalist din echipa FCSB.
„Bine a făcut. Atunci când nu ești în ton cu ceea ce se întâmplă în jur, Gigi a realizat și i-a închis telefonul. Despre ce discutăm? Un salariu de 45.000 este mult având în vedere ce a arătat până acum”, a declarat Mutu, conform Fanatik.
Fostul atacant de renume a subliniat că Munteanu nu poate avea astfel de cerințe financiare în fața unor jucători experimentați la FCSB: „A avut un sezon bun, dar sunt jucători la FCSB care au mai multă experiență, cu sezoane mai bune, unii dintre ei chiar golgheteri”.
„Să se concentreze pe fotbal!”
Mutu consideră că agentul fotbalistului este principalul responsabil pentru eșecul negocierilor și i-a recomandat lui Munteanu să ia măsuri decisive.
„Cred că ar trebui să-și schimbe managerul imediat. Este evident că nu are cea mai bună îndrumare și ar trebui să se concentreze pe fotbal, pentru că dacă va continua să fie implicat în negocieri fără succes, s-ar putea să piardă și mai mult”, a punctat „Briliantul”.
Chiar dacă i-a recunoscut abilitățile: „Louis este un jucător excepțional, un atacant extraordinar”, Mutu a încheiat cu un avertisment pentru el: „Păcat pentru el. Chiar și agentul poate avea de suferit din punct de vedere financiar, dar Louis va avea cel mai mult de pierdut”.