Un scandal de amploare a zguduit liga nord-americană de hochei (NHL) după ce au ieșit la iveală informații conform cărora Artemi Panarin, starul echipei New York Rangers, și compania care administrează clubul (MSG Sports) ar fi încheiat anul trecut o înțelegere financiară cu o angajată a clubului, care l-a acuzat pe jucător de agresiune sexuală.
Femeia a părăsit organizația în august 2024, după ce au fost semnate acorduri ce conțineau clauze de confidențialitate și neadmitere a vinovăției.
Conform unor surse, incidentul ar fi avut loc în decembrie 2023, în timpul unei deplasări a echipei. După un meci, într-un hotel unde se aflau aproximativ 12 jucători și membri ai echipei, Panarin ar fi confiscat telefonul angajatei, spunându-i că i-l va returna doar dacă aceasta vine să-l ia din camera sa. În momentul în care angajata a ajuns în camera hocheistului, ea susține că el a imobilizat-o pe pat. Cu toate acestea, ea a reușit să se elibereze, să-și recupereze telefonul și să părăsească încăperea.
Incidentul nu a fost raportat imediat, iar nu există dovezi că a fost depusă o plângere la poliție. Informațiile au apărut după aproximativ trei luni, în cadrul unei alte investigații interne. Echipa descoperise că angajata, cunoscută pentru anxietatea sa legată de zboruri, împărțise medicamente anti-anxietate cu un coleg de echipă care se confrunta cu aceeași problemă. Aceasta a fost suspendată în timpul anchetei, iar simțindu-se nedreptățită, a informat conducerea cu privire la presupusa agresiune sexuală a lui Panarin.
Artemi Panarin, acuzat de agresiune sexuală
În perioada suspendării, un director de la MSG Sports ar fi convocat o ședință virtuală cu mai mulți angajați ai clubului și un reprezentant HR, solicitându-le să nu discute despre situația angajatei. Participanții au descris atitudinea avocatului prezent la întâlnire ca fiind foarte severă, mustrându-i pe cei care vorbeau deschis despre absența colegei lor.
În cele din urmă, în august 2024, atât MSG Sports cât și Artemi Panarin au convenit asupra unor compensații financiare cu angajata, iar contractul acesteia cu Rangers a fost încheiat.
Nici Panarin, nici agentul său nu au răspuns la solicitările de comentarii. Un purtător de cuvânt de la MSG Sports a declarat succint: „Problema a fost rezolvată”. Același lucru a fost afirmat și de către angajata implicată. NHL a confirmat că a fost informată despre o investigație independentă realizată de o firmă de avocatură, angajată de club, și a considerat că „cazul este închis„. Liga și clubul nu au dorit să dezvăluie dacă Panarin a fost supus vreunei sancțiuni disciplinare.
Când au apărut acuzațiile, Panarin se afla în fruntea echipei la capitolul goluri (43) și puncte (102), fiind în cursa pentru trofeul Hart, destinat celui mai valoros jucător din NHL. Jucătorul rus, în vârstă de 33 de ani, a fost cel mai bun marcator al lui Rangers în fiecare sezon de la sosirea sa la club în 2019. Recent, Rangers a anunțat că Panarin a fost numit MVP-ul echipei pentru sezonul 2024-2025.
Panarin nu este la prima controversă. În februarie 2021, el a solicitat o pauză din motive personale, după ce un ziar din Rusia a publicat acuzații conform cărora ar fi fost implicat într-o altercație cu o femeie în Letonia, în 2011. Rangers au respins atunci acuzațiile, caracterizându-le drept o „tactică de intimidare” în urma comentariilor sale legate de politica rusă.