Cele două echipe s-au întâlnit joi seară la Atena, pe ”OPAP Arena”, în etapa a 6-a a fazei principale din UEFA Europa Conference League.
După cele 90 de minute de joc, echipa gazdă a reușit să obțină toate cele trei puncte, eliminând astfel Craiova din competiție prin două goluri marcate în minutele 90+8 și 90+15.
Analiza experților despre Universitatea Craiova după meciul de coșmar de la Atena: ”Incredibil!”
Experții de la Football Meets Data au declarat imediat după finalul partidei că Universitatea Craiova a pierdut surprinzător un loc în primele 24, după înfrângerea neașteptată în fața AEK.
”Dramă INCREDIBILĂ la Atena, unde Universitatea Craiova pierde un loc în primele 24 în minutul 105!
Echipa a condus până în minutul 98, dar a pierdut totul în final! Sigma Olomouc intră în primele 24 datorită acestui rezultat!
Scene incredibile!”, au scris cei de la Football Meets Data într-o postare.
AEK Atena – Universitatea Craiova 3-2
Ștefan Baiaram a deschis scorul în minutul 30, iar Alexandru Cicâldău a majorat avantajul la 2-0 în minutul 59. Cu șase minute înainte de final, Domagoj Vida a redus din diferență, iar în minutele suplimentare, AEK Atena a dat lovitura decisivă.
Mai întâi, grecii au egalat prin Dereck Kutesa, și apoi, în minutul 90+15, au obținut un penalty datorită intervenției VAR. Luka Jovic a executat impecabil și a adus victoria echipei AEK, eliminându-i pe olteni.