


Cristi Borcea (55 de ani) povestește despre faptul că a pierdut peste 20 de milioane de euro în fotbal, adăugând că este încrezător că FCSB va câștiga titlul de campioană și în acest sezon al Superligii.
Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, fostul acționar al lui Dinamo discută despre patronii din fotbalul românesc și despre sumele colosale cheltuite pe jucători remarcabili.
– Ai făcut o socoteală a investițiilor tale în fotbal? Câți bani ai câștigat și câți ai pierdut?
– Am pierdut peste 20 de milioane. Nu există o persoană în fotbal care să fi câștigat. Nu există!
– Niciun investitor nu a câștigat?
– Niciunul. În prezent, situația este la fel.
– Nici Gigi Becali?
– Nu! Adu-ți aminte că în primii șapte ani a investit vreo 70 de milioane și nu a câștigat nimic. Vorbeam de mine. Am obținut titlul de două ori cu Craiova. Înțelegi?
– Așa.
– Fără să implic niciun ban din partea lui Dinamo. De două ori am câștigat Craiova! Acum, nu poți să obții nici măcar victoria cu Botoșaniul.
„Varga de la CFR a câștigat cinci titluri și este pe pierdere cu 35 de milioane de euro!”
– Așadar, dacă faci un bilanț, ești în pierdere?
– Minimum 20 de milioane. Dar nu există un singur caz de câștig. Porumboiu este pe minus 30. Iancu la fel. Suntem mult mai mulți care ne-am bătut. Ne-am confruntat în fiecare an și am adus mereu jucătorii pe care îi doream. A fost greu să mențină orice echipă cât timp am fost eu la Dinamo. Cu cine ne-am bătut? Ce bugete am avut? Vorbeam de acum 15 ani, 20 de ani, când nu aveam un buget sub 15 milioane. Bugete de 18 milioane, 20 de milioane, când am pierdut cu Urziceni.

– Dacă ar fi să compari patronii de astăzi cu cei din vremea ta, cine a rezistat?
– Singurul care a rămas este Gigi Becali. A avut ambiție și cei mai mulți bani disponibili să investească. Chiar dacă a pierdut, a mers mai departe. E adevărat, Varga de la CFR a câștigat cinci titluri și este pe minus 35 de milioane de euro! Nu există!
– Corect, da.
– Poate că la Gigi Becali aveți impresia că ar putea fi pe câștig, dar niciodată nu poate fi pe câștig. A vândut și mulți jucători, a câștigat și mai mulți bani și a vândut la prețuri avantajoase. Totuși, el plătește salarii de 20-30 de mii, și a înțeles acest fenomen. Dacă aș reveni eu în fotbal, aș proceda la fel, dar nu mi-a ieșit. Când am pierdut campionatul cu Urziceni… aveam un buget de 15 milioane care a crescut imediat la 20.

– Da.
– L-am cumpărat pe Lobonț cu 800.000, pe Tamaș cu 600.000, pe Niculae cu 500.000, doar ca să câștig campionatul și să merg direct în Ligă, de unde primeam 30. Acum, nu mai e posibil să concurezi cu Rapid, Dinamo sau U Cluj… CFR are puncte. Nu pot să competi la campionat cu un buget de 12-15 milioane care să atragă jucători medii. Acum trebuie un buget de 20 de milioane.
„Dacă nu venea nașul cu Pițurcă, erau retrogradați. Erau pe locul 12!”
– Cam cât are FCSB?
– Da, dar ei au investit 50 de milioane. Când să-și scoată banii?! Numai terenul costă 50 de milioane. Ce au nevoie celelalte echipe, cu excepția FCSB-ului? Ne trebuie Europa să acumulăm puncte, că degeaba câștigăm campionatul și avem soarta CFR-ului, care a fost eliminată de o echipă din San Marino sau de undeva. Și ai pierdut 15 milioane, așa am pățit eu!
– FCSB a avut rezultate în Europa recent.
– Am spus cu excepția FCSB-ului. Ei nu au reușit doar să câștige bani, ci și să acumuleze puncte. Acum este mai simplu pentru naș să investească și să ofere salarii de 30, 40 sau 50 de mii pe lună, pentru că au acumulat puncte și sunt cap de serie. Și pot ajunge mai ușor în grupele UEFA.
– Crezi că va reuși să păstreze titlul?
– Din punct de vedere al lotului, e cea mai bună echipă! Toate echipele au șanse la campionat, dar cu un avantaj pentru Steaua…
– La FCSB te referi?
– FCSB.

– Tu cum le spui? Steaua sau FCSB?
– Steaua, Steaua! Păi cu Steaua ne-am luptat, nu ne-am luptat cu FCSB. Cine era FCSB? Atunci ne luptam cu Steaua. Dacă nu venea nașul cu Pițurcă, erau retrogradați. Erau pe locul 12. Și eu le ofeream prime celor cu care jucau ei pentru a-i înfrunta.
– Contribuiai financiar atunci…
– Tot timpul aveam banii la mine. Chiar dacă nu aveam banii la vedere, înainte de meci, mergeam la Săftica.
– După FCSB, pe cine vezi în clasament?
– Universitatea Craiova, apoi Dinamo. Nu am încredere în CFR, pentru că depind de doi oameni. De Dan Petrescu și Louis Munteanu.