–
Reprezentantele Ucrainei la Billie Jean King Cup își propun să surprindă în acest turneu. Înaintea sfertului de finală cu Spania, Marta Kostyuk (23 de ani, #26 WTA), o jucătoare cu performanțe remarcabile în acest sezon, a menționat că este dispusă să joace și la proba de dublu pentru a-și susține echipa.
Sub conducerea căpitanului Illya Marchenko, Ucraina este reprezentată în cadrul Billie Jean King Cup de Elina Svitolina, Marta Kostyuk, Yullia Starodubtseva, Lyudmyla Kichenok și Nadiia Kichenko.
Marta Kostyuk înainte de Billie Jean King Cup: „Este o premieră pentru întreaga echipă”
Sferturile de finală ale actualei ediții din Billie Jean King Cup se desfășoară la Shenzhen, China, între 16 și 21 septembrie 2025. În afară de confruntarea dintre Ucraina și Spania, celelalte meciuri vor include Italia – China, Kazahstan – SUA și Japonia – Marea Britanie.
Marta Kostyuk, într-un interviu acordat unei publicații, a spus că este surprinsă de faptul că Ucraina a avansat în faza finală a turneului: „Cred că este o premieră pentru întreaga echipă, nu doar pentru mine. Este o onoare deosebită să îmi reprezint țara și să fiu prezentă în finală alături de aceste fete extraordinare.
Suntem împreună de mult timp și, indiferent de rezultat, știu că va fi o experiență nemaipomenită. Vom da tot ce avem mai bun. Am încredere totală în echipa noastră. Suntem puternici și sper să avem mult suport”.
Întrebată dacă ar fi dispusă să joace și la dublu, Marta a răspuns imediat: „Cred că decizia finală îi aparține căpitanului, nu nouă. Noi ne facem treaba, ne antrenăm și ne oferim feedbackul. Am jucat atât cu Luda, cât și cu Nadya și mă simt confortabil cu amândouă pe teren. Ele au mai jucat împreună. Avem mai multe opțiuni pentru proba de dublu, ceea ce este un semn bun pentru noi.
Obiectivul meu principal este să câștig meciul de simplu, în primul rând. Dar nu este vorba doar despre mine. Sunt aici pentru echipă, dacă au nevoie de mine, dacă fetele vor să joace alături de mine. Da, îmi place să joc la dublu. Anul acesta am avut ocazia să joc puțin, dar, de obicei, îmi aduce mare satisfacție. Este ca un sport diferit, o altă pasiune. Voi fi bucurosa să ajut, dacă va fi nevoie”.