„Suntem Barcelona și întotdeauna ne numărăm printre favoriții Ligii Campionilor”

Home » „Suntem Barcelona și întotdeauna ne numărăm printre favoriții Ligii Campionilor”

Antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, a prefațat meciul cu PSG din etapa #2 a Ligii Campionilor (miercuri, ora 22:00) și a discutat despre așteptările sale pentru confruntarea de pe Estadi Olimpic Lluís Companys.

Germanul a afirmat clar că echipa sa nu va căuta revanșa pentru eliminarea din competiție în sezonul 2023/24, când au fost învinși de același adversar în sferturi.

Hansi Flick, înaintea meciului cu PSG: „Trebuie să jucăm la nivelul nostru maxim din primul minut”

Acesta este un sezon diferit, împotriva unui antrenor mare și a unei echipe talentate precum PSG, care a demonstrat calitate nu doar în sezonul trecut, ci și în cel curent. Accidentările sunt parte integrantă a meseriei noastre.

Trebuie să fim pregătiți să le facem față. Nu va fi ușor, deoarece ne confruntăm cu o echipă care va încerca să ne anuleze posesia. Începând de la primul minut, trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel. Acesta este standardul pe care îl aștept de la jucătorii mei”, a declarat Hansi Flick în cadrul conferinței de presă.

Antrenorul Barcelonei a continuat: „Ronald Araujo? Nu am decis încă perechea de fundași centrali. Ce s-a întâmplat în trecut nu mai contează, acum suntem într-o altă situație (n.r. – eliminat de Istvan Kovacs în meciul anterior). Am încredere deplină în toți jucătorii mei.

Hansi Flick, înainte de meciul cu PSG

Araujo este un jucător fantastic și a arătat acest lucru în ultimele partide. Sunt foarte mulțumit de el. În atac, avem nevoie atât de Ferran Torres, cât și de Robert Lewandowski, iar titularizarea se va decide în funcție de pregătirea lor. Wojciech Szczęsny este, de asemenea, pregătit. Cu el am obținut trei trofee în sezonul trecut.”

Hansi Flick: „Suntem mereu printre favoriți în Liga Campionilor”

Suntem Barcelona și mereu ne considerăm printre favoriții Ligii Campionilor, dar drumul este lung și avem nevoie de multă muncă. Dorința de revanșă? Nu privim înapoi, totul s-a schimbat, atât PSG, cât și Barcelona, jucătorii… De aceea, nu ne concentrăm pe trecut.

În legătură cu Marcus Rashford, Hansi Flick a spus: „Desigur, sunt mulțumit de el. Meciul cu Newcastle i-a oferit încredere, iar adaptarea într-un nou campionat nu este ușoară, dar se descurcă bine. Fiecare poziție va fi importantă și trebuie să câștigăm duelurile pe teren. Aștept cu nerăbdare meciul de mâine, cred că ne putem îmbunătăți constant, iar PSG va fi un test bun pentru noi.”

PSG, afectată de accidentări. Încă un jucător important nu va fi disponibil

Francezii călătoresc în Catalonia fără extrema Khvicha Kvaratskhelia, care s-a accidentat la inghinali în weekend, în meciul împotriva lui AJ Auxerre, adăugându-se astfel la lista lungă de absenți a echipei PSG.

Khvicha Kvaratskhelia

Antrenorul Luis Enrique se confruntă cu absențele jucătorilor Ousmane Dembele, Desire Doue și fundașului Marquinhos. Totuși, vestea bună pentru fanii campioanei Franței este revenirea mijlocașilor Vitinha și Joao Neves.

Echipe probabile la Barcelona – PSG

Barcelona: Szczesny – Kounde, Eric Garcia, Cubarsi, Gerard Martin – De Jong, Pedri – Yamal, Olmo, Ferran Torres – Lewandowski
Absenți: Balde, Fermin Lopez, Gavi, Joan Garcia, Raphinha, Ter Stegen (accidentați)

PSG: Chevalier – Hakimi, Zabarnyi, Pacho, Mendes – Zaire-Emery, Vitinha, Fabian Ruiz – Mbaye, Goncalo Ramos, Barcola
Absenți: Dembele, D. Doue, Kvaratskhelia, Marquinhos

Clasamentul din Liga Campionilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonusul se acordă doar conturilor noi Betano, până la 1.000 lei, plus alegerea între 125 rotiri gratuite sau pariu gratuit de 30 lei.

Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.
Depunere și pariu de minimum 20 RON, cotă min. 1.50, rulaj X3 al pariului gratuit în 30 de zile.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.