Ajuns la Piatra Neamț în 2022, când tatăl său, Florentin Petre, ocupa funcția de antrenor principal, mijlocașul a fost esențial în promovarea Ceahlăului în Liga 2, marcând 12 goluri în sezonul din Liga 3. În total, Patrick a disputat 58 de meciuri în culorile galben-negru, reușind 17 goluri și cinci pase decisive.
Posibile cluburi pentru Patrick Petre după plecarea de la Ceahlăul Piatra Neamț
În acest sezon, însă, fiul fostului internațional român a avut prestații mai puțin concludente, având opt apariții fără goluri sau assist-uri, ultima sa partidă fiind înfrângerea cu Corvinul Hunedoara (2-3), care a marcat și sfârșitul perioadei sale la echipa nemțeană.
Conform unor surse, CS Dinamo ar fi interesată să-l aducă pe Patrick Petre în iarnă. Echipa din Liga 2 se află într-o situație complicată, ocupând locul 17, cu doar opt puncte după zece etape.
Dacă va semna, Patrick Petre ar fi cel mai valoros jucător al formației, având o cotă de 225.000 de euro pe Transfermarkt, depășindu-l pe Silvian Matei, actualul lider în clasamentul intern (200.000 €).
Până în prezent, Patrick Petre a jucat pentru cluburi precum Dinamo, Sepsi, Poli Iași, Farul, Dacia Unirea Brăila, Minaur Baia Mare și Ceahlăul Piatra Neamț.